Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL, a comentat în emisiunea Bună, România, cu Răzvan Zamfir și Radu Buzăianu declarațiile Elenei Lasconi privind o posibilă nominalizare pentru funcția de premier a lui Ilie Bolojan dacă președinta USR ajunge președinte, scrie b1tv.ro.
Despre acest lucru, Robert Sighiartău a precizat că demonstrează că PNL are variante de premier, în timp ce USR nu are variante:
“Mă bucur că sunt oameni din alte partide care apreciază până la urmă performerii din PNL. E clar însă că doamna Lasconi nu are variante în USR, că asta ne demonstrează.
Colegii de la USR sunt supărați pentru că nu prea au performeri locali, primari care să fie în stare să fie premieri ai României. Noi avem foarte mulți oameni care pot fi premieri ai României. Ilie Bolojan este una dintre variantele foarte bune pentru că a demosntrat la Oradea și apoi la Bihor că se poate face treabă și fără populism.
Îl avem și pe domnul Iftime care a ajuns recent președintele CJ Botoșani, care are o relație bună cu domnul Ciucă, cu domnul Bolojan. Nelu Popa de la Reșița a făcut o treabă extraordinară. Ciprian Ciucu…PNL are variante, USR nu prea are variante”.
Articolul Sighiartău (PNL): „USR e supărat pentru că nu prea are performeri locali, primari care să fie în stare să fie premieri ai României” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro