Coordonatorul politic al AUR pentru alegerile europarlamentare din 2024 este avocatul Gheorghe Piperea, candidat pe lista de europarlamentare, a anunţat joi, la o conferinţă de presă, preşedintele AUR, George Simion.
Liderul AUR a anunţat, de asemenea, intrarea în Alianţa AUR a Partidului Naţional Conservator Român (PNCR), condus de eurodeputatul Cristian Terheş, menţionând că numărul partidelor care fac parte din Polul suveranist a ajuns la opt.
‘Le mulţumesc reprezentanţilor Partidului Republican, Forţa Identităţii Naţionale şi Alianţa Naţional-Ţărănistă, precum şi domnului Dorel Vulpoiu, preşedintele Blocului Unităţii Naţionale, că se află astăzi în sală pentru a parafa intrarea în Alianţa AUR, a unei noi formaţiuni, a unei formaţiuni tinere, a unei formaţiuni care reprezintă creştin-democraţia şi reprezintă tradiţia politică ardeleană din ţara noastră. Cu mare bucurie anunţ intrarea Partidului Naţional Conservator Român, preşedinte Cristian Vasile Terheş, în Alianţa AUR (…). Prin intrarea PNCR în Alianţa AUR, numărul partidelor care fac parte din polul suveranist a ajuns la opt’, a precizat Simion la o conferinţă de presă, la Palatul Parlamentului.
La rândul lui, Cristian Terheş, care deschide lista candidaţilor AUR pentru alegerile europarlamentare din 2024, şi-a exprimat satisfacţia pentru încheierea acestui protocol de colaborare cu AUR.
‘Mă bucur că în această zi istorică reuşim să parafăm şi acest protocol de colaborare. Sunt convins că împreună putem câştiga alegerile în 2024 (…) şi să apărăm împreună suveranitatea naţională şi supremaţia Constituţiei în România’, a punctat Terheş.
În context, George Simion a anunţat intrarea în AUR şi a lui Sergiu Mihalcea, liderul Mişcării Civism şi Conştiinţă, menţionând că acesta va coordona comisia AUR pentru păstrarea identităţii naţionale. AGERPRES /(AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu)