Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a declarat, miercuri, că ‘singurul’ motiv pentru care nu a mai fost supus la vot proiectul de hotărâre privind constituirea Grupului de Luptă Aliat pe teritoriul României, sub conducerea Franţei, aflat pe ordinea de zi a şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, a fost numărul mic de parlamentari care se aflau în sală.
El a susţinut că nu a existat nicio defecţiune la sistemul electronic de vot.
‘Vrem să începem prin a denunţa anumite proceduri parlamentare şi anumite regulamente din Camera Deputaţilor şi Senat, care nu se respectă. Din cauza faptului că au fost prea puţini parlamentari în sală, votul cu privire la Comandamentul NATO condus de forţele militare franceze, în şedinţa reunită a celor două Camere, nu a putut avea loc. Acesta este singurul motiv. Alături de noi sunt senatorii AUR care au putut vota în sistem electronic, nu a existat nicio defecţiune la sistemul electronic de vot’, a precizat Simion, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.
Liderul AUR a criticat faptul că săptămâna viitoare nu se va lucra în Camera Deputaţilor, cu excepţia zilei de 28 noiembrie, când va avea loc o şedinţă solemnă prilejuită de Ziua Naţională.
‘Vrem să anunţăm faptul că aici, în Camera Deputaţilor, săptămâna viitoare nu se va lucra. Deşi 28 şi 29 noiembrie sunt zile lucrătoare pentru toţi românii, s-a prevăzut în programul Camerei Deputaţilor pentru săptămâna viitoare numai o şedinţă solemnă făcută luni, pe 28 noiembrie, pentru Ziua Naţională’, a menţionat Simion.