Atacurile Federaţiei Ruse asupra porturilor ucrainene dunărene Reni, Izmail şi Chilia sunt inacceptabile, a afirmat secretarul de stat în MApN, Simona Cojocaru, aflată în vizită de lucru în SUA.
‘În ultimele săptămâni am fost martorii unei escaladări fără precedent a acestui război de agresiune, foarte aproape de graniţa României’, a subliniat Cojocaru, potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Apărării.
Miercuri, oficialul român a avut întrevederi la Casa Albă cu Jason Israel, asistent special al preşedintelui SUA şi director senior pentru politica de apărare în Consiliul Naţional de Securitate, şi cu Jessica Lewis, asistent al secretarului de stat american pentru afaceri politico-militare în Departamentul de Stat.
În timpul întrevederii cu Jason Israel, Simona Cojocaru a evidenţiat sprijinul ‘constant şi consistent’ oferit de Statele Unite ale Americii în procesul de întărire a securităţii în regiunea Mării Negre şi de modernizare a Forţelor Armate Române.
De asemenea, secretarul de stat a mulţumit pentru solidaritatea SUA demonstrată în urma atacurilor recente ale Federaţiei Ruse asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. În context, a fost evidenţiat faptul că aeronavele F16 care vor fi dislocate în România de Comandamentul Forţelor SUA în Europa (USEUCOM) vor contribui la consolidarea posturii de descurajare şi apărare la graniţa de est a României şi a NATO.
Simona Cojocaru a prezentat măsurile luate de autorităţile române în urma descoperirii, pe teritoriul naţional, a unor elemente care ar putea aparţine unor drone similare celor utilizate de Federaţia Rusă, precizând că o investigaţie pentru stabilirea exactă a provenienţei acestora este în desfăşurare, iar rezultate vor fi puse imediat la dispoziţia aliaţilor. Totodată, aceasta a menţionat importanţa continuării unui dialog constant asupra evoluţiilor de securitate de la frontiera NATO, atât la nivel bilateral, cât şi aliat.
Agenda întrevederii a inclus şi discuţii despre importanţa adoptării Strategiei de Securitate a SUA la Marea Neagră.
‘Considerăm că Marea Neagră este epicentrul acţiunilor militare ale Federaţiei Ruse, o regiune cu o întreagă tipologie de ameninţări. Salutăm decizia Senatului de aprobare a Black Sea Security Act, ca amendament la National Defence Authorization Act, demers care s-a bucurat de un sprijin bipartizan. Considerăm extrem de relevantă elaborarea acestui document strategic’, a spus secretarul de stat român.
În final, cei doi oficiali au discutat despre importanţa continuării sprijinului pentru Ucraina, condamnând atacurile violente şi tot mai dese asupra infrastructurii civile a acestei ţări.
La întrevederea cu Jessica Lewis, asistent al secretarului de stat american pentru afaceri politico-militare, au fost discutate ultimele evoluţii privind situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, cu accent pe atacurile recente de la graniţa României.
A fost discutat, de asemenea, stadiul operaţionalizării Centrului de Instruire F16 din România, esenţial pentru antrenarea piloţilor români, ai celor din statele aliate şi partenere, precum şi din Ucraina. Oficialul din MApN a precizat că autorităţile române depun toate eforturile pentru ca acest centru să devină funcţional ‘cât mai curând’, coordonarea permanentă cu Regatul Ţărilor de Jos şi cu compania Lockheed Martin fiind esenţială.
Cu prilejul vizitei în SUA, secretarul de stat Simona Cojocaru, însoţită de asistentul secretarului apărării SUA pentru securitate internaţională, Celeste Wallander, a depus marţi, o coroană de flori la Monumentul de la Pentagon dedicat victimelor atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001.