Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a susţinut miercuri că nu există niciun element care să justifice revocarea Avocatului Poporului şi a precizat că social-democraţii vor ataca la Curtea Constituţională decizia Parlamentului în cazul Renatei Weber.
‘Pe procedură, nu există niciun fel de element care să justifice revocarea Avocatului Poporului. Prin urmare, vom ataca la Curtea Constituţională acest vot dat în plenul Camerelor reunite. Singurul motiv pentru care coaliţia majoritară doreşte şi se grăbeşte să revoce Avocatul Poporului este unul foarte simplu. De la începutul acestei guvernări, v-aţi luat la trântă cu toată lumea – cu pensionarii, cu doctorii, cu profesorii, cu agricultorii, mai nou cu copiii şi zilele acestea urmează să daţi o ordonanţă de urgenţă de anulare a majorării alocaţiilor. Practic, vă luaţi la trântă cu poporul şi vreţi să nu mai aibă niciun fel de apărător’, a spus Simonis în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Deputaţii şi senatorii au votat, miercuri, proiectul de hotărâre privind revocarea Renatei Weber de la conducerea instituţiei Avocatul Poporului. S-au înregistrat 247 de voturi ‘pentru’, 32 ‘împotrivă’, iar un parlamentar nu a votat.