Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Alfred Simonis, a declarat, marţi, că social-democraţii vor să îi ‘tragă la răspundere’ pe cei care au ‘deturnat’ rezultatul moţiunii simple împotriva ministrului Cristian Ghinea, plângerea penală nefiind exclusă.
Simonis a susţinut că preşedintele şedinţei de marţi, Cristina Prună, ‘a fraudat’ rezultatul, luând în calcul şi voturile de pe tabletă, acestea fiind valabile doar în cazul actelor normative.
‘Prin urmare, încercăm să-i tragem la răspundere pe cei care astăzi au denaturat rezultatul votului în plenul Camerei Deputaţilor, nişte oameni care s-au format ca partid politic pe acuzarea adversarilor, pe lupta împotriva hoţiei, corupţiei şi a minciunii, astăzi au fost şi corupţi şi hoţi şi mincinoşi şi au furat rezultatul unei moţiuni simple care este extrem de evident – 143 ‘pentru’ şi 131 ‘împotrivă”, a spus Simonis.
Referitor la ‘tragerea la răspundere’ invocată, el a precizat: ‘Este o chestiune pe care încercăm să o identificăm acum, este pentru prima dată când cineva abuzează de regulament în felul acesta, (…) nici o plângere penală nefiind exclusă şi nici o altă sesizare’.
Întrebat dacă au mai existat moţiuni care să fie respinse când s-a votat şi electronic, Simonis a răspuns: ‘Întotdeauna am stat cu ochii pe consolele din faţa fiecărui parlamentar, pentru a identifica dacă votul pe sală este în favoarea moţiunii simple. Au fost mai multe voturi care au fost la limită, dar de fiecare dată până acum în această legislatură voturile au fost, inclusiv din sală, împotriva moţiunii. De aceea nu am ridicat această problemă, am aşteptat ştiindu-i chiulangii de meserie şi pe cei de la PNL şi pe cei de la USR, am aşteptat momentul în care vor chiuli mai mulţi. Iată că astăzi a fost una din zilele în care au chiulit mai mulţi decât ar fi vrut ei şi i-am găsit în situaţia în care au fost mai puţini decât noi, care am fost toţi colegii de la PSD’.
Alfred Simonis şi-a exprimat speranţa că Secretariatul general al Camerei Deputaţilor va publica în Monitorul Oficial ‘rezultatul adevărat’ al votului, acela potrivit căruia Cristian Ghinea ‘trebuie să zboare de la Ministerul Fondurilor Europene, pentru că nu este doar incompetent, ci a fost şi sancţionat de plenul Camerei Deputaţilor’.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Cristina Prună, care a condus şedinţa de plen de marţi, a anunţat că moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a fost respinsă, înregistrându-se 143 de voturi ‘pentru’, 171 ‘împotrivă’ şi o abţinere.
Moţiunea intitulată ‘Cristian Ghinea – de la zero la abis’, semnată de 82 de deputaţi de la PSD, a fost dezbătută luni.