Opiniile specialiştilor şi fundamentele medicale ar trebui să fie predominante în promovarea vaccinării anti-COVID-19, pentru că acestea sunt mult mai convingătoare, consideră conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Sfântu Gheorghe.
‘Eu aş fi axat campania de vaccinare mai mult pe opinii ale unor specialişti, care, mai ales în ultima perioadă, au fost lăsaţi deoparte. Adică ce spune un cercetător din Anglia, ce spune un cercetător de la noi din ţară, ce spune un medic, deci nu prim-ministrul trebuie să spună, nu preşedintele ţării trebuie să spună că vaccinarea trebuie să fie aşa şi aşa şi aşa şi aşa, pentru că fundamentele medicale, fundamentele de logică medicală pot convinge şi pot da argumente, în primul şi în primul rând (…) Decizia de vaccinare este personală, iar ca eu, cetăţean al unui oraş, al unei ţări, să pot să decid fundamentat, să iau o decizie fundamentată trebuie să am argumente, eu trebuie să cântăresc în funcţie de inteligenţa personală. Şi fiecare persoană, în funcţie de gradul de inteligenţă ar fi trebuit atins, după părerea mea’, a declarat, miercuri, managerul SJU Covasna, Andras Nagy Robert, în cadrul unei conferinţe de presă.
Directorul medical al spitalului, dr. Roşu Matyas, consideră că rata scăzută de vaccinare din ţara noastră ar putea fi pusă şi pe seama unei posibile lipse de încredere a cetăţenilor în autorităţi.
‘Probabil că nici comunicarea nu a fost cea mai adecvată, cea mai bună, s-ar fi putut face o comunicare mult mai bună. Pe de altă parte, eu cred că societatea noastră este un pic mai diferită. Probabil vine şi din comunism – noi nu avem încredere în stat, statul vrea să ne ia doar banii, să ne ia impozit, să ne fure. Şi reciproca e valabilă, nici statul nu are încredere în cetăţeni lui. Este o lipsă de încredere destul de mare în ambele sensuri, spre deosebire de alte state unde nu este totuşi aşa (…) Aşa a rămas întipărit: ‘dacă mi se spune ceva de la centru, vor să ne păcălească, vor să nu ştiu ce, nu ne conformăm, lasă că noi ştim mai bine”, a mai declarat dr. Roşu Matyas. AGERPRES / (A – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)