AcasăStiri generaleSNSPA salută alegerea Maiei Sandu în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova

SNSPA salută alegerea Maiei Sandu în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova

Senatul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a salutat, luni, rezultatul alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, subliniind că acesta ‘confirmă parcursul european al ţării’. Comisia Electorală Centrală a finalizat, luni dimineaţa, centralizarea proceselor verbale din toate cele 2.143 de secţii de votare constituite atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi în străinatate, iar datele cumulate arată ca Maia Sandu a întrunit 943.486 de voturi (57,75%) din totalul celor 1.633.625 voturi valabil exprimate, în timp ce Igor Dodon a obţinut 690.139 voturi (42,25%). ‘Opţiunea cetăţenilor moldoveni, exprimată în cadrul scrutinului din 15 noiembrie 2020, indică în mod clar direcţia de modernizare şi de consolidare democratică, alături de Uniunea Europeană’, se arată într-un comunicat de presă al SNSPA. Potrivit SNSPA, rezultatele acestor alegeri pot influenţa politica moldovenească pe termen mediu şi lung. ‘În virtutea bunei colaborări cu instituţiile de învăţământ superior din Republica Moldova, SNSPA asigură societatea moldovenească şi autorităţile de la Chişinău de toată deschiderea şi susţinerea în realizarea obiectivelor de consolidare a statului de drept şi aderare la Uniunea Europeană’, se mai afirmă în comunicatul citat. Potrivit acestuia, în calitate de şcoală de guvernare, SNSPA a fost şi va rămâne ‘un partener stabil’ al Republicii Moldova, sprijinind eforturile pentru dezvoltarea socio-economică a ţării, alături de cei peste 1.000 de absolvenţi ai universităţii, cetăţeni moldoveni, care astăzi fac parte din structurile de administraţie publică, diplomaţie, partide politice, înalţi funcţionari publici.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks