AcasăPoliticaSONDAJ/ Peste 50% dintre jurnaliştii din Croaţia acuză simptome de epuizare

SONDAJ/ Peste 50% dintre jurnaliştii din Croaţia acuză simptome de epuizare

Mai mult de jumătate dintre jurnaliştii din Croaţia acuză simptome de burnout şi un număr alarmant dintre ei nu pot face faţă epuizării, oboselii şi stresului, potrivit concluziilor unei anchete finanţate de societatea DZNAP pentru protecţia drepturilor de autor în domeniul jurnalistic din această ţară, relatează luni agenţia de presă Hina, scrie Agerpres.

Ancheta a examinat efectele pandemiei, ale celor două cutremure din 2020 şi ale crizei economice provocate de pandemie asupra sănătăţii şi a stării materiale a jurnaliştilor şi editorilor.

Potrivit rezultatelor sondajului, aproape 50% dintre cei intervievaţi au contractat COVID-19, iar majoritatea angajatorilor s-au arătat interesaţi de sănătatea lor. În 45% din cazuri, angajatorii chiar le-au propus ajutor, în timp ce 22% dintre jurnaliştii care au avut COVID-19 nu au fost contactaţi de angajatori pentru a-i întreba despre starea lor.

În timpul pandemiei, 50% dintre jurnaliştii chestionaţi au declarat că au avut mai mult de muncă, iar salariile lor au rămas neschimbate.

Mai puţin de o treime dintre respondenţi nu au resimţit schimbări în starea lor mentală de la declanşarea pandemiei.

La sondaj au participat 108 jurnalişti şi redactori cu vârste cuprinse între 18 şi peste 60 de ani.

Specialista în psihologie industrială şi organizaţională Tanja Pureta a spus că cel mai îngrijorător este faptul că peste 50% dintre jurnaliştii chestionaţi au acuzat simptome de burnout, întrucât ignorarea acestora „poate duce la consecinţe grave, atât pentru sănătatea angajatului, cât şi pentru supravieţuirea angajatorului”.

sursa – AGERPRES

Articolul SONDAJ/ Peste 50% dintre jurnaliştii din Croaţia acuză simptome de epuizare apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks