Cazurile de infectare cu noul coronavirus raportate în prezent nu sunt generate de începerea şcolii cu prezenţă fizică, a declarat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
‘Cazurile de infectare raportate acum nu sunt generate de şcoală. Ştiţi foarte bine că există o perioadă de incubaţie. Sunt infectările rezultate în urma altor activităţi, nu în şcoală. Peste două săptămâni vom putea să avem şi o concluzie relevantă cu privire la influenţa mobilităţii generată de deschiderea şcolii cu prezenţă fizică asupra ratei de infectare’, a afirmat ministrul.
El a spus că, începând de săptămâna viitoare, centralizarea cazurilor noi de infectare cu noul coronavirus se va face miercuri.
‘După-amiază vom finaliza centralizarea datelor din teritoriu şi în jurul orelor 18,00 vom face publică situaţia din perspectivă sanitară în toate şcolile din România. (…) Începând de săptămâna viitoare, centralizarea se va face în fiecare zi de miercuri şi va fi făcut public rezultatul acestei centralizări. (…) Singura centralizare oficială va fi făcută de Ministerul Educaţiei, cu sprijinul direcţiilor de sănătate publică’, a precizat Cîmpeanu.