Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat joi, că nu au existat incidente majore în timpul probei scrise la Matematică din cadrul examenului de Evaluare Naţională, menţionând că doar trei elevi au fost eliminaţi.
‘Nu au fost, din fericire, incidente majore. Au fost doar trei elevi eliminaţi din examenul de matematică, astăzi, la Evaluarea naţională. Am fost împreună cu toată comisia naţională, încă de la 4.00 dimineaţa, în Ministerul Educaţiei, pentru extragerea variantei, pentru asigurarea tuturor condiţiilor de confidenţialitate. A se vedea incidentele de luni, în care au fost trei cazuri în care au apărut în presă variantele de subiecte înainte ca ele să poată fi făcute publice. Astăzi nu s-a mai întâmplat acest lucru. Am verificat formularea subiectelor, am verificat baremul. Toate lucrurile au fost în ordine. Au fost doar trei elevi eliminaţi. 123.523 de elevi au fost prezenţi la examenul de matematică astăzi’, a arătat ministrul, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria.
Întrebat ce s-a întâmplat la Şcoala Gimnazială Nicolae Labiş, unde elevii au aşteptat 40 de minute până la primirea subiectelor, ministrul a declarat că, în condiţiile în care incidentele au fost rezolvate, acestea nu sunt unele majore, dar că ele indică nevoia de profesionalizare a managementului în şcolile româneşti.
‘3.842 de centre de examen, astăzi, în ţară, în care s-a organizat examenul de matematică. Datele se centralizează. Toate incidentele sunt cunoscute. Atâta vreme cât au fost rezolvate aceste incidente, nu sunt considerate incidente majore. Ele arată în acelaşi timp nevoia de profesionalizare a managementului guvernanţei în şcolile româneşti. Există deficienţe la acest nivel, există deficienţe din perspectiva abilităţilor digitale în şcolile româneşti. Există situaţii în care, pe baza unor inabilităţi flagrante, au fost descărcate, luni, şi distribuite zece subiecte de la simulare, în condiţiile în care, în mod evident, există două nivele de securizare pe care se transmit aceste subiecte şi nu aveau cum să confunde, dacă aveau un minim minimorum de abilităţi digitale’, a precizat Cîmpeanu.