Sorin Constantinescu, fondatorul unei companii de jocuri de noroc, și-a anunțat marți într-o conferință înscrierea în partidul extremist AUR, alături de alți afaceriști precum Mohammad Murad. Acesta a decis să se retragă la trei zile de la înscriere, potrivit g4media.ro.
„Le mulțumesc celor de la AUR pentru propunerile generoase dar consider că nu sunt pregătit să fac acest pas.
Am fost șocat de atacurile murdare la adresa mea, nu neapărat de la conturile false ale unor troli din alte partide cât de la oameni pe care i-am ajutat într-un fel sau altul de-a lungul anilor ți care au șters cu buretele orice lucru sau faptă bună pe care am făcut-o”, a scris Constantinescu pe Facebook.
„De aceea, pentru că prețuiesc fericirea și liniștea familiei mele dincolo de orice, și nu vreau ca prezența mea în viața publică să ii afecteze în nici un fel am decis să fac un pas înapoi și să îmi întrerup scurta mea incursiune în politică aici”, a mai precizat Constantinescu.
Articolul Sorin Constantinescu se retrage din AUR după 3 zile de la înscriere, acesta acuză sabotaj din interior apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro