Spania intenţionează să trimită Ucrainei între patru şi şase tancuri Leopard 2A4, de fabricaţie germană, a anunţat miercuri cotidianul El Pais, care citează surse guvernamentale anonime de la Madrid, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Numărul exact de tancuri trimise de Spania va depinde de condiţia blindatelor respective disponibile şi de numărul altor ţări ce vor furniza în cele din urmă tancuri Ucrainei, potrivit surselor citate.
Occidentul i-a promis Kievului că va livra în această lună tancuri grele pentru a ajuta armata ucraineană să lupte contra forţelor invadatoare ruse care încearcă să avanseze în estul Ucrainei pentru a recuceri poziţiile pierdute în ultimele luni.
Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a afirmat marţi că guvernul de la Kiev se aşteaptă să primească, într-o primă etapă, între 120 şi 140 de tancuri occidentale de la o coaliţie de 12 ţări.
Kuleba a adăugat că tancurile ce vor fi primite în prima etapă includ modelele german Leopard 2, britanic Challenger 2 şi american M1 Abrams. Kievul mizează şi pe faptul că va fi convenită furnizarea de tancuri franceze Leclerc.
sursa – AGERPRES
Articolul Spania va trimite Ucrainei tancuri Leopard 2A4 apare prima dată în Ecopolitic.