AcasăStiri generaleSpaţiile din administrarea AFI vor putea fi închiriate în urma licitaţiilor publice

Spaţiile din administrarea AFI vor putea fi închiriate în urma licitaţiilor publice

Consiliul General al Capitalei a aprobat, luni, regulamentul în baza căruia spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă aflate în administrarea AFI vor putea fi închiriate prin licitaţie publică.

Potrivit raportului de specialitate, în prezent, în patrimoniul Capitalei se află 642 de spaţii libere, având o suprafaţă de 65.598 mp. Este vorba de spaţii situate în zone centrale, dar ‘lăsate în paragină, neutilizate, care generează cheltuieli administrative foarte mari’ şi care provoacă o ‘imagine degradantă’ pentru oraş, se arată în document.

Închirierea bunurilor aflate în administrarea AFI se va aproba prin hotărâre a Consiliului General al Capitalei. Contractele de închiriere se vor încheia pe o perioadă cuprinsă între 1-5 ani, cu posibilitatea prelungirii prin acte adiţionale, pe o perioadă de maxim cinci ani, cu acordul părţilor.

Directorul general AFI va dispune constituirea unei comisii care să stabilească în teren spaţiile propuse spre închiriere. Lista întocmită de comisie va face obiectul unui proiect de hotărâre.

Anunţul privind desfăşurarea licitaţiei se va publica cu cel puţin 20 de zile înainte de data organizării, în Monitorul Oficial, Partea a VI-a, într-un cotidian de circulaţie naţională şi într-unul de circulaţie locală, precum şi pe pagina de internet afi.pmb.ro.

În vederea participării la licitaţie, ofertantul trebuie să constituie o garanţie pentru participare, cu o perioadă de valabilitate de 90 de zile de la data deschiderii ofertelor. Aceasta se restituie, le cerere. Suma va fi pierdută însă în cazul în care oferta e stabilită câştigătoare, iar ofertantul refuză să semneze contractul de închiriere.

Pe lângă garanţia de participare, se va constitui o taxă de participare de 200 de lei, care nu se restituie ofertanţilor.

Criteriile de atribuire a contractului de închiriere sunt: cel mai mare nivel al chiriei; capacitatea economico-financiară a ofertanţilor; protecţia mediului înconjurător; condiţii specifice impuse de natura bunului închiriat. Ponderea fiecărui criteriu se stabileşte în documentaţia de atribuire.

Autoritatea locală va încasa chiria şi va trebui să menţină bunul în stare corespunzătoare de folosinţă pe toată durata închirierii, suportând cheltuielile reparaţiilor. Totodată, va trebui să controleze respectarea condiţiilor închirierii, având dreptul să constate starea integrităţii bunului şi destinaţia în care este folosit.

Titularul dreptului de închiriere va trebui să constituie garanţia conform caietului de sarcini şi să execute lucrările de întreţinere curente şi reparaţiile normale, menţinând bunul închiriat în starea în care l-a primit.

Preţul de pornire a licitaţiei va fi stabilit în baza hotărârilor CGMB care reglementează tarifele pentru închirierea acestor categorii de spaţii.

Închirierea se va putea face numai în scopul desfăşurării unor activităţi benefice unităţii administrativ-teritoriale, generatoare de venituri, care nu contravin bunelor moravuri, nu promovează idei antisociale, nu dăunează sănătăţii sau mediului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks