Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) a încheiat, miercuri, un acord de colaborare cu Compania Naţională Poşta Română, care vizează dezvoltarea şi derularea unor proiecte de cercetare ştiinţifică, inovare şi dezvoltare tehnologică cu ajutorul specialiştilor din cadrul instituţiei de învăţământ superior.
Potrivit unui comunicat de presă al UPB, implementarea proiectelor va contribui la modernizarea şi digitalizarea companiei, cât şi la perfecţionarea ‘continuă’ a resursei umane.
Astfel, UPB şi Poşta Română vor încheia contracte pe diverse teme de cercetare precum dezvoltare logistică, robotizare şi automatizare, digitalizare (inteligenţă artificială), identificarea de resurse energetice nepoluante.
Totodată, se vor constitui grupuri de lucru cu specialişti din cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare şi ai Facultăţii de Transporturi, care vor pune la dispoziţie echipamentele, expertiza şi resursa umană cu înaltă calificare de care dispun şi vor oferi consultanţă tehnică Poştei Române în vederea identificării celor mai bune soluţii pentru proiectele de modernizare şi digitalizare ale companiei.
‘Este o iniţiativă importantă prin care dorim să contribuim la dezvoltarea uneia dintre cele mai mari companii naţionale din România. Componentele de digitalizare, automatizare şi implementarea de noi tehnologii în cadrul proceselor companiei sunt exact zonele în care comunitatea noastră are experienţă şi cunoştinţe. Prin experţii Universităţii şi laboratoarele de cercetare ultramoderne pe care le-am dezvoltat în ultimii ani, vrem să oferim Companiei Naţionale Poşta Română nu doar soluţii pentru a-şi optimiza activităţile, dar şi noi direcţii şi tehnologii prin care îşi pot diversifica oferta de servicii’, a declarat rectorul UPB, Mihnea Costoiu, potrivit comunicatului.
Directorul general al Poştei Române, Horia Grigorescu, şi-a exprimat convingerea că semnarea acestui acord de colaborare va genera proiecte şi programe eficiente care să răspundă nevoilor şi intereselor companiei şi care să aibă ca rezultat dezvoltarea şi modernizarea serviciilor poştale oferite publicului.
‘Poşta Română a demarat cel mai vast proces investiţional din ultimele patru decenii, pentru modernizare şi digitalizare. (…) Automatizarea proceselor logistice este necesară pentru creşterea operabilităţii, sporirea eficienţei în viteza de prelucrare a volumului de trimiteri, reducerea timpilor de livrare şi creşterea cifrei de afaceri a companiei. Totodată, unul dintre principalele obiective în procesul de modernizare al Poştei Române este digitalizarea, o cerinţă imperativă pentru continuarea activităţii companiei şi pentru a rămâne competitivă cu operatori similari din piaţă. De asemenea, decarbonificarea, înlocuirea etapizată a flotei actuale cu maşini electrice şi hidrogen, toate necesită cercetări pentru care avem nevoie de consultări cu specialişti, iar Universitatea Politehnică din Bucureşti este locul în care găsim oameni cu înaltă calificare pentru proiectele noastre şi un potenţial partener, atât din perspectiva dezvoltării noilor segmente de afaceri şi transformării celor existente, cât şi de aşezare pe fluxurile financiare generate de fonduri europene’, a declarat Horia Grigorescu, conform sursei citate.
De asemenea, în cadrul colaborării, studenţii Facultăţii de Transporturi şi ai Facultăţii de Automatică şi Calculatoare vor avea posibilitatea să efectueze stagii de practică la Poşta Română, iar compania va desemna specialişti care vor superviza practica studenţilor.