Ansamblul folcloric ‘Bihorul’ va susţine, în data de 23 ianuarie, la Teatrul ‘Regina Maria’ din Oradea, un spectacol omagial comemorativ dedicat solistei de muzică populară Florica Duma, la cinci ani de la moartea acesteia.
‘Am gândit acest spectacol din mare respect faţă de Florica Duma. Eu am apreciat-o foarte mult, fiind o solistă dedicată trup şi suflet acestei arte. Şi azi melodiile ei se dau încontinuu la unele posturi de televiziune. Ea reprezintă cu adevărat zona Bihorului. Era foarte talentată. Am colaborat de foarte multe ori cu ea, de când suntem noi ca ansamblu, din 1966, până în ultimii ani ai vieţii sale. Avea un stil aparte, inconfundabil, un talent nativ greu de prins în cuvinte’, a declarat marţi, pentru AGERPRES, directorul şi coregraful Ansamblului folcloric ‘Bihorul’, Ioan Silaghi.
Spectacolul va cuprinde momente vocale solistice şi de grup, intercalate cu şapte suite de dansuri româneşti din diferite zone folclorice ale ţării. Pe lângă corpul de dansatori adulţi, vor evolua şi copiii din generaţia de mâine a ansamblului.
După un moment de reculegere, grupul vocal va cânta, în amintirea Floricăi Duma, trei piese ale interpretei, timp în care pe ecranul mare al scenei va rula o proiecţie cu imagini ale acesteia din diferite spectacole televizate.
Soliştii vocali, membri ai ansamblului, care îşi vor da concursul sunt: Romina Suciu, Vlad Ştef, Ioana Urs, Remus Bondar, Corina Szatmari, Voichiţa Mihoc, Familia Zbiciu.
Director şi maestru coregraf este Ioan Silaghi. Acompaniamentul muzical va fi asigurat de Orchestra Rapsodia din Arad, dirijată de profesorul Vasile Rus. Radu Moş este cel care va prezenta spectacolul.
Biletele, la un preţ simbolic de 10 lei, s-au pus în vânzare începând de marţi, 10 ianuarie, la agenţia de bilete a Teatrului Regina Maria Oradea. Directorul Silaghi a afirmat că deja locurile la parterul sălii au fost achiziţionate.
Florica Duma s-a născut la 9 decembrie 1946, în Cărănzel, judeţul Bihor. A fost atrasă de mică de muzica populară, începând să cânte de la doar 9 ani, iar la vârsta de 12 ani obţinea primul ei premiu în cadrul unui concurs organizat la Ştei.
A participat la multe turnee în ţară şi în străinătate alături de ansamblurile artistice de amatori din Bihor, având şi o mulţime de concerte pe scenele din România. Primul disc l-a lansat în 1970, la vârsta de 24 de ani, după care au urmat alte cinci discuri înregistrate la Electrecord. A interpretat zeci de melodii populare autentice, multe dintre acestea culese chiar de artistă. S-a spus despre ea că ‘a transformat chiuitul în artă’.
Cea mai cunoscută şi apreciată melodie din repertoriul Floricăi Duma este ‘Lică Sămădău’, inspirată din nuvela ‘Moara cu noroc’, scrisă de Ioan Slavici. Alte piese din repertoriul ei sunt: ‘Bate tare pintenii’, ‘Arunca-m-aş arunca’, ‘Dacă ai noroc şi soartă’, ‘Cântec de nuntă’, ‘Ei hai naşule’, ‘Sus opinca dacă poţi’, ‘Bună dimineaţa nană’, ‘Om bogat şi om sărac’, ‘Descunună-mă, părinte’, ‘Tulai, Doamne, Todorut’, ‘Am plecat cu clisa-n straiţă’.
S-a stins din viaţă la 9 mai 2017, în vârstă de 71 de ani. AGERPRES / (A, AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)