Spectacole de teatru senzorial, teatru interactiv, teatru basm sunt prezentate de Teatrul ‘Ion Creangă’, în luna octombrie.
Potrivit unui comunicat al Teatrului ‘Ion Creangă’ transmis AGERPRES, spectacolele vor fi la Sala Mică, din strada Biserica Amzei, şi la Teatrul Naţional de Operetă şi Muzical ‘Ion Dacian’.
Printre spectacolele care urmează să fie prezentate de Teatrul ‘Ion Creangă’ se numără ‘Ursul păcălit de vulpe’ – pe 4, 15 şi 29 octombrie la Sala Mică, ‘Fără Frică’ – pe 5 şi 26 octombrie, la Sala Mică, ‘Amintiri într-o valiză’ – pe 6 octombrie, la Sala Mică, ‘O mie şi una de nopţi – Lampa lui Aladin’ – pe 16 octombrie, la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical ‘Ion Dacian’, ‘Punguţa cu doi bani’ – pe 23 octombrie, la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical ‘Ion Dacian’.
Mai multe informaţii despre spectacolele Teatrului ‘Ion Creangă’ se găsesc pe www.teatrulioncreanga.ro.