Spectacolul-concert ”Oraşul”, realizat de trupa ‘Fără Zahăr’, adică Bobo Burlăcianu şi Bobi Dumitraş, după o idee de Oltiţa Cîntec, se va juca săptămâna aceasta la Iaşi şi Suceava.
‘Oraşul e un adversar redutabil şi prietenos, cu care ne luptăm zilnic cu sportivitate şi respect, pe care îl iubim sau îl detestăm, după caz, dar rămânem mereu împreună. Suntem cu toţii stafide într-o prăjitură din ciment’, precizează artiştii trupei ‘Fără zahăr’, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
‘Voiam un spectacol pentru publicul tânăr, iar Bobo şi Bobi au reacţionat foarte bine şi au dezvoltat creativ propunerea mea, în stilul care i-a impus şi i-a făcut atât de populari’, spune Oltiţa Cîntec, directorul artistic al Teatrului ”Luceafărul”.
Potrivit organizatorilor, actriţele din distribuţie au certe calităţi muzicale şi sunt foarte talentate. Bobo Burlăcianu a lucrat cu ele partea muzicală, iar Carmen Mihalache, Liliana Mavriş Vârlan, Beatrice Volbea şi Elena Zmuncilă interpretează vocal, instrumental şi actoriceşte personaj după personaj, în momente solistice şi de grup, purtând publicul într-o călătorie imaginară prin oraş (video design Andrei Botnaru).
Spectacolul-concert ”Oraşul” a participat deja la două festivaluri – Festivalul ‘Miturile cetăţii’ din Constanţa şi Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi.
Ieşenii îl pot viziona joi, de la ora 19,00 (preţul unui bilet este 12 lei, de la casieria Teatrului sau bilet.ro.).
O reprezentaţie va fi susţinută şi în Festivalul Teatrului ‘Matei Vişniec’ din Suceava, în seara de închidere a evenimentului, duminică, ora 18,00. În festivalul sucevean sunt implicate companii din SUA, Franţa, România şi Republica Moldova, iar genericul prezentei ediţii este ‘Teatrul şi comunitatea.’
Participarea Teatrului ”Luceafărul” va fi live. Online va fi prezentat Prinţul fericit după Oscar Wilde, un spectacol de Radu Alexandru Nica (23 mai, ora 11,00).