Spectacolul ‘Ex’ de Marius von Mayenburg, în regia lui Theodor Cristian Popescu, va fi prezentat în premieră oficială, pe 4 şi 5 octombrie, de la ora 19,00, la Sala Studio – Gabroveni 57 a Teatrului Mic din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
Primele reprezentaţii ale spectacolului vor avea loc pe 28 şi 29 septembrie.
În preambulul reprezentaţiei programate pe 8 octombrie, de la ora 18,00, la Sala Studio- Gabroveni 57, celebrul dramaturg şi regizor Marius von Mayenburg va participa, cu sprijinul Goethe Institut, la un dialog deschis, alături de regizorul Theodor Cristian Popescu şi actorii din distribuţia spectacolului.
Noua producţie îi are în distribuţie pe actorii Ana Bianca Popescu, Irina Velcescu şi Tudor Istodor.
‘Versiunea regizorală semnată de Theodor Cristian Popescu ne invită în mijlocul intimităţii unei relaţii de cuplu care, privită de la distanţă, ar putea trece ca perfectă. Ea este medic, el arhitect, au doi copii şi o casă modernă. Însă echilibrul vieţii lor de familie este pus serios la încercare când, în miezul nopţii, apare la uşă fosta iubită a arhitectului. Spectacolul tranşează, cu precizie de bisturiu, dependenţele acestei relaţii, provocând spectatorul să reflecteze, împreună cu personajele, la ceea ce rămâne în urma impulsurilor, gândurilor neîmpărtăşite şi a deciziilor pripite. Drama psihologică continuă să ne dezvăluie, până la final, fragilitatea sentimentelor şi a raporturilor umane’, se arată în prezentarea spectacolului.
Următoarele reprezentaţii sunt programate pe 11 şi 29 octombrie, la Sala Studio- Gabroveni 57 a Teatrului Mic.
Spectacolul se adresează publicului cu vârsta de peste 18 ani.
Biletele pot fi achiziţionate online de pe site-ul www.teatrulmic.ro, platforma bilet.ro şi de la casele de bilete ale Teatrului Mic. AGERPRES / (AS – autor: Petronius Craiu, editor: Marius Frăţilă)