AcasăStiri generaleSpectacolul 'Madrigal 60' - pe 28 februarie, la TNB

Spectacolul ‘Madrigal 60’ – pe 28 februarie, la TNB

Spectacolul extraordinar ‘Madrigal 60’, dirijat de Anna Ungureanu, va fi susţinut de Corul Naţional de Cameră ‘Madrigal – Marin Constantin’ pe 28 februarie, de la ora 19,00, la Sala ‘Ion Caramitru’, a Teatrului Naţional ‘I.L. Caragiale’, informează un comunicat transmis AGERPRES.

‘Acum 6 ani, pentru a-l sărbători pe legendarul fondator al Corului Madrigal, Marin Constantin, dirijor de geniu şi mentor pentru sute de artişti români, am numit ziua acestuia de naştere ca fiind sărbătoarea corului: Ziua Madrigalului. Anul acesta, al 60-lea de activitate de referinţă, neîntreruptă, vom serba cu o premieră: Spectacolul Madrigal 60 – un repertoriu exclusiv de madrigale şi motete, în 60 de minute, într-un decor nou, dar şi în haine regândite de scenografa Iulia Gherghescu. Tot acum 6 ani, am instituit premiul Marin Constantin, decernat anual unor personalităţi din afara ansamblului, care au contribuit semnificativ la viaţa culturală a României. Este un an 60 de sărbătoare, iar numeroasele evenimente pregătite de Madrigal nu vor întârzia să vă surprindă’, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Naţional de Cameră ‘Madrigal – Marin Constantin’ şi regizorul spectacolului.

La finalul spectacolul va avea loc Gala ‘Premiilor de excelenţă Marin Constantin’. Amfitrion va fi criticul de teatru Marina Constantinescu.

Biletele la eveniment sunt disponibile pe platforma bilete.ro.

Evenimentul va fi transmis în direct de Televiziunea Română, pe postul TVR Cultural, precum şi pe canalul Radio România Muzical.

Spectacolul Extraordinar ‘Madrigal 60’ se înscrie în programul aniversar ‘Madrigal 60’, care include o serie amplă de peste 30 de proiecte speciale, ce se vor desfăşura pe tot parcursul anului 2023.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, alături de alte instituţii de presă, este partener media al evenimentului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks