Spectacolul ‘Mama’, în regia lui Cristi Juncu, o ‘farsă neagră’, aşa cum îşi intitulează piesa autorul Florian Zeller, are premiera pe 19 mai, la Teatrul Nottara, Sala ‘George Constantin’.
Spectacolul oferă ocazia publicului să revadă o actriţă de excepţie, Catrinel Dumitrescu, într-un rol complex, nuanţat, plin de forţă şi de sensibilitate în acelaşi timp, arată reprezentanţii teatrului, într-un comunicat transmis AGERPRES.
‘Mama’ este o poveste tulburătoare şi intensă despre singurătate, familie, nevoia de afecţiune. După o viaţă întreagă în care s-a dedicat familiei, Anne îşi dă seama că nimeni nu mai are nevoie de ea: fiul a plecat de acasă, iar soţul este mai mult absent. În acest mediu casnic pustiu, în care se simte copleşită de singurătate, Anne alunecă din ce în ce mai mult într-un univers în care se amestecă dorinţe, dureri, temeri dintre cele mai ascunse, care fac uneori să se disipeze graniţa dintre realitate şi ficţiune.
Din distribuţie mai fac parte Sorin Cociş, Rareş Andrici/Vlad Bălan, Diana Roman/Alexandra Murăruş. Scenografia este realizată de Carmencita Brojboiu, iar muzica originală este semnată de Cristina Juncu.
Biletele pot fi cumpărate online pe www.nottara.ro sau de la agenţia teatrului.