Regizorul şi coregraful Răzvan Mazilu pregăteşte la Teatrelli un nou spectacol-eveniment – ‘Maria de Buenos Aires’, pe muzica lui Astor Piazzolla şi libretul lui Horacio Ferrer. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, producţia, care va avea o avanpremieră extraordinară online, se anunţă a fi ‘provocatoare şi incitantă, aducând spiritului tangoului şi atmosfera decadentă din Buenos Aires’. ”Maria de Buenos Aires’ continuă, în mod firesc, interesul meu pentru tangoul argentinian – acest fenomen mondial care nu încetează să ne fascineze, să ne seducă, să ne emoţioneze. Spectacolul continuă, de asemenea, şi cercetările mele în zona musicalului – genul de show total, în care performanţa muzicală se îmbină cu cea actoricească şi coregrafică într-o formă strălucitoare. Am creat totul în condiţii speciale, în aceste vremuri stranii, în care nouă – artiştilor – pare că ni s-a luat totul şi poate tocmai de aceea avem nevoie, mai mult decât oricând, de poveşti, de iluzii, de vise puse pe muzică, gata să ne fascineze, să ne seducă, să ne emoţioneze’, mărturiseşte Răzvan Mazilu. Repetiţiile pentru noua producţie se desfăşoară la Teatrelli încă de la mijlocul lunii octombrie şi îl aduc mai aproape de public pe unul dintre cei mai bine cotaţi actori români, Gheorghe Visu, în rolul Spiritului, alături de tinerii Ana Bianca Popescu – în rolul Mariei de Buenos Aires, şi Lucian Ionescu, interpretând mai multe roluri masculine, se arată în comunicat.