Spectacolul muzical ‘Munchhausen, baronul poznaş’ în regia lui Dan Tudor, va fi prezentat în premieră, vineri, de la ora 18,00, la Teatrul ‘Ţăndărică’, informează organizatorii într-un comunicat transmis AGERPRES.
Povestea urmăreşte aventurile Baronului Munchhausen, de la cele mai amuzante şi exagerate întâmplări, cum fi călătoria sa pe lună, până la momentele pline de peripeţii în care se confruntă cu creaturi fantastice şi îşi dovedeşte abilităţile supranaturale. Pe lângă aventurile sale fantastice, spectacolul explorează şi aspectele mai profunde ale personalităţii baronului, arătând vulnerabilitatea din spatele măştii sale de aventurier neînfricat. Povestea sa este una plină de curaj, imaginaţie şi amuzament, dar şi de introspecţie şi descoperire personală, se arată în descrierea spectacolului.
Din distribuţie fac parte actorii Ioan Brancu, Gabriel Apostol, Mihai Dumitrescu, Alina Teianu – Cocioran, Mona Toncu, George Simian, Ştefan Craiu.