Primele reprezentaţii pe anul 2022 ale spectacolului ‘Visul American’ (Drinking in America) de Eric Bogosian, regia Iarina Demian, cu Tudor Chirilă, vor avea loc de joi până duminică, de la ora 19,00, la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie.
Potrivit unui comunicat al Teatrului de Comedie transmis AGERPRES, spectacolul, realizat în parteneriat cu Fundaţia Culturală artEST, reprezintă premiera naţională a celebrelor monologuri ale lui Eric Bogosian, care compun one man show-ul ‘Drinking in America’.
Un ecran multimedia de 25 de metri pătraţi acompaniază parcursul celor nouă personaje întruchipate de Tudor Chirilă, printr-un video design conceput de Dilmana Yordanova. Scenografia este semnată de Irina Moscu, iar lighting design-ul îi aparţine lui Daniel Klinger.
În timpul spectacolului se folosesc lumini stroboscopice, care pot afecta persoanele cu epilepsie sau sensibilitate la acest tip de lumină, precizează organizatorii.
Următoarele reprezentaţii ale spectacolului vor avea loc pe 4, 5 şi 10 februarie, iar biletele se pot achiziţiona exclusiv online de pe platforma www.iabilet.ro.