Reprezentanţii Spitalului Elias au informat miercuri că în clinica de Obstetrică-Ginecologie a unităţii medicale au fost confirmate două infecţii cu SARS-CoV-2 în rândul medicilor rezidenţi, independentă una de cealaltă, prin testări efectuate la cerere, în laboratoare din afara spitalului, iar o a treia persoană a fost depistată pozitiv în urma anchetei epidemiologice. ‘Cazurile pacienţilor testaţi ca urmare a definiţiilor de caz sau a indicaţiilor de screening nu sunt informaţii de interes public şi sunt cuprinse în comunicările profesionale dintre unităţile sanitare şi autorităţile de sănătate publică. Cazurile apărute în rândul personalului sunt comunicate Direcţiei de Sănătate Publică de către laboratorul care a efectuat testarea. Ulterior primirii rezultatelor pozitive, în spital se derulează ancheta epidemiologică, care, după finalizare, este comunicată de asemenea către DSP. În clinica de Obstetrică-Ginecologie a SUU Elias, au fost confirmate două infecţii SARS-CoV-2 în rândul medicilor rezidenţi, independentă una de cealaltă, prin testări efectuate la cerere, în laboratoare din afara spitalului’, se arată într-un comunicat al unităţii medicale. Potrivit sursei citate, a fost declanşată ancheta epidemiologică şi au fost efectuate testări, ocazie cu care a fost descoperit ‘încă un caz asimptomatic de infecţie cu SARS-CoV-2’. Reprezentanţii instituţiei medicale susţin că ancheta, derulată în ‘etape succesive dictate de secvenţialitatea’ diagnosticării infecţiei, urmează să fie finalizată în cursul zilei de miercuri şi în funcţie de rezultatele acesteia se vor decide măsurile de izolare şi carantinare, dacă acestea sunt necesare. ‘În acest moment, activitatea clinicii de Obstetrică-Ginecologie se desfăşoară în condiţii normale, nefiind în curs o anchetă a DSP Bucureşti’, precizează sursa citată.