AcasăStiri generaleSpitalul Judeţean este pregătit să preia pacienţii din zona municipiului Hunedoara

Spitalul Judeţean este pregătit să preia pacienţii din zona municipiului Hunedoara

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva este pregătit să preia pacienţii din zona municipiului Hunedoara, în contextul în care Spitalul Municipal ‘dr.Alexandru Simionescu’ Hunedoara va intra, de vineri, în categoria ‘Spital COVID’ şi va trata doar bolnavii de COVID-19. Potrivit managerului SJU Deva, dr. Emil Stoica, preluarea pacienţilor nu va afecta activitatea unităţii medicale, conducerea spitalului luând deja măsurile necesare pentru reorganizarea circuitelor şi pentru mărirea capacităţii de preluare şi tratare a tuturor pacienţilor non-COVID în condiţii de siguranţă. La internare, toţi pacienţii SJU Deva vor fi testaţi pentru depistarea virusului SARS-CoV-2. ‘SJU Deva are în acest moment 60 de locuri în secţii suport COVID, ca atare, în limita locurilor va trata în continuare pacienţii care se adresează unităţii medicale. Având în vedere menţinerea stării de alertă şi creşterea alarmantă a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 la nivelul judeţului Hunedoara, asigurăm toţi cetăţenii că managementul SJU Deva se preocupă în permanenţă de siguranţa pacienţilor săi, adoptând măsuri de protecţie pentru reducerea riscului de îmbolnăvire’, a precizat managerul spitalului. Accesul aparţinătorilor este interzis, în continuare, în unitatea medicală, comunicarea urmând să fie realizată telefonic cu medicii curanţi ai pacienţilor. ‘Odată cu creşterea capacităţii de tratare a pacienţilor, impusă de context şi asumată, conducerea SJU Deva face apel către populaţie să evite aglomerarea inutilă a Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) şi recomandă persoanelor care au afecţiuni curente să se adreseze mai întâi medicilor de familie. Aglomerarea UPU poate conduce la creşterea nejustificată a timpilor în care personalul trebuie să intervină pentru a trata cazurile urgente’, menţionează managerul dr.Emil Stoica. De asemenea, pentru a spori măsurile de protecţie şi siguranţă, a fost angajat personal medico-sanitar suplimentar şi s-au intensificat procedurile de curăţenie şi dezinfecţie în toate spaţiile din cadrul SJU Deva. De la debutul pandemiei, SJU Deva a tratat peste 1.000 de pacienţi pozitivi COVID-19, iar în prezent, capacitatea de testare depăşeşte 300 de teste RT-PCR, pe zi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks