Un spot pro-vaccinare anti-COVID 19 în care vor apărea părintele romano-catolic Francisc Doboş şi preotul ortodox Constantin Necula ar putea fi difuzat în etapa a doua a campaniei iniţiate de Ministerul Sănătăţii, a anunţat, marţi, Ştefan Voinea, consilier al ministrului Vlad Voiculescu, în şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA). ‘Am filmat deja cu părintele Francisc Doboş. Părintele Necula (pr. Constantin Necula – n.r.) a spus că este de acord, însă este în Sibiu şi nu am putut să filmăm. (…) Este foarte important să avem şi un reprezentant al Bisericii Ortodoxe. Avem mai multe piste pe care mergem acum (…) – medicii de familie, preoţii, alte persoane influente cu care putem să transmitem acest mesaj: ‘Om cu om oprim pandemia’. Asta vrem să spunem, că este ceva ce necesită efort individual, nu se poate întâmpla peste noapte. E un mesaj pe care vrem să-l transmitem cu cât mai mulţi factori de influenţă’, a spus Voinea. CNA a acordat, marţi, undă verde difuzării de către televiziuni a unui spot dedicat campaniei de vaccinare anti-COVID-19. ‘Ne-am întâlnit cu pericolul şi i-am protejat pe cei dragi, pe noi înşine, copii, părinţi. Încercăm mereu să avem grijă. E timpul să învăţăm să nu ne mai fie frică. Să ne protejăm şi acum. Dă-ţi ţie şi celorlalţi o şansă în plus. Om cu om oprim pandemia’, este mesajul transmis în spotul Ministerului Sănătăţii. Spotul video, finanţat de UNICEF, face parte dintr-o campanie a acestei Ministerului Sănătăţii de promovare a vaccinării. ‘Cam o treime dintre români sunt ezitanţi la vaccinarea anti-COVID-19 şi încercăm, cu sprijinul UNICEF, să transmitem nişte mesaje care să ajungă la acest public. Acesta este un prim spot dintr-o campanie care o să fie mai consistentă şi ne-am bucura foarte mult să ajungă pe TV’, a evidenţiat Ştefan Voinea. Preşedintele CNA, Monica Gubernat, a declarat că actuala campanie ‘ar trebui să fie susţinută financiar’. ‘Înţeleg că este un prim spot dintr-o campanie de informare cu privire la vaccinare. Dar, în continuare, vă gândiţi să rămână la statutul de ‘interes public’? Pentru că, sincer, o asemenea campanie, de o asemenea anvergură ar trebuie susţinută financiar. Exact cum au fost spoturile anterioare promovate de Guvern, cred că trebuie să vă gândiţi şi la o soluţie de genul acesta, pentru că nu putem lăsa pe spatele radiodifuzorilor promovarea unei campanii atât de importante. Deşi au fost extraordinari până acum. Dar, totuşi, cred că trebuie şi ei susţinuţi’, a subliniat Gubernat. Radu Herjeu, membru al CNA, a opinat că spotul, deşi este unul bine făcut, nu răspunde obiectivului propus de Ministerul Sănătăţii, acela de a reduce numărul scepticilor. ‘Şi asta pentru că nu răspunde niciuneia dintre problemele pe care le au scepticii. Deci, ăsta e un spot… la corazon, aşa, emoţie, copiii… bătrânii… ş.a.m.d. Lucruri pe care şi scepticii le ştiu foarte bine. Spotul nu e în măsură să le aducă aminte ‘Bă, vezi că există şi bătrâni şi copii care trebuie să fie protejaţi’. Ei ştiu treaba asta. Ei au alte probleme pentru care nu au încredere… Cei mai mulţi, sigur, sunt anti-vacciniştii, pe care spotul dumneavoastră n-o să-i mişte cu un deget. Ba dimpotrivă, o să se plângă iarăşi la CNA că a permis să se arate injecţii şi ace şi să facem reclamă la un medicament, deşi legea interzice… Repet: mi-aş dori ca următoarele spoturi să fie gândite cumva să răspundă problemelor sau scepticismului, nu să fie unele pro-vaccin. Ci, dacă vreţi, să încerce să demanteleze suspiciunile pe care le au cei care nu doresc să se vaccineze privitoare la vaccin, la faptul că el nu a fost testat suficient’, a spus Herjeu. Ştefan Voinea a arătat că ministerul are o echipă care lucrează la demontarea fake-news. ‘Dacă urmăriţi pagina de Facebook a ministerului, o să vedeţi, cam în fiecare zi avem un fake-news care este explicat şi demontat cu surse ştiinţifice, dar se face asta pe înţelesul tuturor. Ne gândim şi la a transforma o parte dintre acestea şi în spoturi video, dar acest lucru trebuie făcut într-un fel care să fie atractiv şi vizual. Avem foarte mult în vedere asta. Nu ni se pare că putem să câştigăm minţile şi inimile doar cu asemenea spoturi, însă studiile arată că folosirea mesajelor emoţionale în aceste contexte este bună şi poate să ajungă la cei ezitanţi’, a explicat Voinea. El a mai spus că, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România, dar şi cu alte asociaţii ale medicilor de familie, se răspunde direct la aceste întrebări medicilor, ‘pentru că studiile arată că cel mai influent factor în decizia de vaccinare este medicul de familie sau medicul curant’. ‘Şi, din păcate, în România, avem mulţi medici care au întrebări legate de asta. Şi ce am făcut activ de trei săptămâni este să avem video call-uri măcar o dată pe săptămână cu cât mai mulţi medici şi, cu sprijinul Colegiului Medicilor, să avem broşuri pe care le-am editat special pentru ei, care răspund la cele mai frecvente treizeci şi ceva de întrebări, tocmai pentru ca să ajungem să demontăm cât mai bine aceste fake-uri. Dar spotul video este o piesă din puzzle’, a mai arătat consilierul.