Plenul Senatului a adoptat, miercuri, un proiect care vizează stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România.
Potrivit Expunerii de motive, de la bugetele locale se pot aloca fonduri pentru completarea fondurilor proprii necesare pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru constituirea ori repararea lăcaşurilor de cult care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, pentru amenajarea şi întreţinerea muzeelor religioase, pentru constituirea şi repararea clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială şi medicală ale unităţilor de cult.
Proiectul, iniţiat de parlamentari UDMR, susţinut de PNL, PSD şi minorităţi, pentru modificarea art. 3, alin.(3) din Ordonanţa Guvernului nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, face parte din categoria legilor ordinare, Senatul fiind prima Cameră legislativă sesizată. AGERPRES /(AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu)