Social-democraţii consideră inoportună şi nu va susţine iniţiativa ministrului Justiţiei de creştere cu 30% atât a salariilor, cât şi a pensiilor magistraţilor, a declarat, marţi, liderul judeţean al PSD Suceava, senatorul Ioan Stan.
”Majoritatea copleşitoare a pensionarilor au beneficiat de o majorare de numai 10%, la începutul acestui an. Printre altele, trebuie să ţinem cont că populaţia, cu venituri mult mai mici decât ale magistraţilor, este afectată serios de majorarea generală a preţurilor, cauzată de scumpirea brutală a electricităţii, gazelor şi combustibililor”, a spus Stan.
El cere liberalilor să explice ”dublul limbaj” pe acest subiect, în condiţiile în care Guvernul condus de premierul Nicolae Ciucă a adoptat, prin ordonanţă de urgenţă, îngheţarea tuturor pensiilor speciale în anul 2022.
”Considerăm că PNL este dator să explice românilor dublul său limbaj, în sensul că, în timp ce preşedintele PNL Florin Cîţu clamează anularea pensiilor speciale, ministrul Justiţiei, susţinut de acelaşi partid, nu doar că le menţine, dar le şi creşte. Asta în ciuda faptului că, însăşi guvernul condus de premierul PNL Nicolae Ciucă, a adoptat, prin ordonanţă de urgenţă, îngheţarea tuturor pensiile speciale pentru anul 2022. (…) Este cu atât mai surprinzătoarea decizia ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, care, printr-un ordin de ministru, propune majorarea cu 30% a valorii sectoriale de referinţă pentru calculul salariilor magistraţilor, ceea ce conduce şi la creştere puternică a pensiilor speciale ale acestora. Potrivit legii, pensia de serviciu este de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate ale unui judecător sau procuror în funcţie, iar o creştere din luna februarie cu 30% a valorii sectoriale de referinţă de la 465 de lei, în prezent, la 605 lei, determină o majorare proporţională şi a pensiilor speciale”, a arătat Stan.
El a spus că PSD aplică programul pentru care a intrat la guvernare şi care nu prevede, indiferent de justificări, creşterea pensiilor speciale.
”PSD a fost mereu preocupat de drepturile magistraţilor şi a luptat întotdeauna pentru apărarea libertăţii acestora în faţa unor abuzuri grosolane. În acelaşi timp, însă, PSD înţelege să respecte şi să aplice strict programul pentru care a intrat la guvernare, iar acest program, votat de Parlament, nu prevede, indiferent de justificările conjuncturale ale ministrului Justiţiei, o asemenea creştere a pensiilor speciale”, a spus Stan.