Letonia, Lituania şi Estonia îi vor convoca luni pe ambasadorii Chinei în capitalele lor în contextul în care ambasadorul Chinei la Paris, Lu Shaye, a pus recent sub semnul întrebării suveranitatea ţărilor foste republici sovietice, informează AFP, notează Agerpres.
„Cele trei state baltice îi vor convoca în timpul zilei” (de luni) pe emisarii chinezi, „pentru a cere o clarificare, a şti dacă poziţia Chinei privind independenţa s-a schimbat, şi a le reaminti că nu suntem ţări post-sovietice, ci ţări ce fuseseră ocupate ilegal de Uniunea Sovietică”, a declarat şeful diplomaţiei lituaniene, Gabrielius Landsbergis, în marja unei reuniuni a miniştrilor afacerilor externe europeni.
În acelaşi timp, China a dat asigurări luni că respectă „statutul de stat suveran” al ţărilor din fosta Uniune Sovietică.
„China respectă statutul de stat suveran al republicilor” născute din disoluţia Uniunii Sovietice, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, Mao Ning.
sursa – AGERPRES
Articolul Statele baltice îi convoacă pe ambasadorii chinezi apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro