Tribunalul București a respins cererea lui Cezar Avrămuță, cunoscut sub numele de „Stegarul Dac”, astfel că el rămâne în arest preventiv, scrie cotidianul.ro.
Avrămuță se află în detenție de aproape trei luni, după ce a încălcat măsura controlului judiciar.
Avrămuță și-a tăiat brățara electronică montată de polițiști și s-a urcat pe o schelă amplasată pe clădirea Universității din centrul Capitalei.
Decizia instanței a fost publicată în lipsă.
Avocații lui Avrămuță au pledat pentru o măsură mai blândă, argumentat că mama acestuia a suferit un accident vascular cerebral și are nevoie de îngrijiri medicale, dar cererea a fost respinsă, astfel că el rămâne în detenție.
Realizatorul TV Dan Diaconescu a scris, pe Facebook, înainte de anunţarea deciziei: „ÎNCHIDEREA STEGARULUI DAC, CEZAR CĂTĂLIN AVRĂMUȚĂ, PENTRU CĂ SE SUIA CU ROȘU, GALBEN ȘI ALBASTRU ÎNTR-UN COPAC ROMÂN, E CEA MAI MARE CRIMĂ A STATULUI SECURIST ROMÂN BUGETAR & HOȚ! DUPĂ COMUNISMUL PE FAȚĂ 1947 – 1989 ȘI COMUNISMUL ASCUNS 1989 – 2025″.
„De la ora 8 dimineața până la 10 avem „program de aer”. Deasupra penitenciarului sunt niște cuști de 7/8 metri, construite din grilaje de fier. Azi dimineață, la ora 8 și 15, se deschide ușa metalică de la camera mea și un mascat, nou, probabil venit din concediu, mă întreabă: „Mergi, mă, la aer?”. Eu îi răspund, în timp ce îmi luam cearșaful, sticla de apă și o carte: „Da, mă, merg.” Șocat, mascatul întreabă: „Așa vorbești tu cu mine?”. Între timp ajunsesem la ușă și îi răspund: „Cum vorbești tu cu mine, așa vorbesc și eu cu tine. Care este problema?””, spune Cezar Avrămuţă (Stegarul Dac) pe pagina sa de Facebook.
„Între timp, alți doi mascați s-au apropiat, au șușotit ceva și au închis ușa, spunând că revin – ceea ce s-a întâmplat peste 10 minute. Mă pun cu fața la perete și mă percheziționează apăsat și insistent, în zona buzunarelor, eu neavând buzunare. Mă pun să despăturesc cearșaful, după care mi se spune că pot merge la aer. În timp ce porneam pe coridorul lung, pe care se află, cred, vreo 30 de camere pe fiecare parte, îi spun primului mascat: „Mâine o să-ți fac raport la comandant.” La care toți mascații au izbucnit în râs. „La articolul 1, alineatul 3 din Constituție, există un cuvânt considerat valoare supremă pentru statul român, și el este demnitate”, le spun eu mascaților. Iar unul dintre ei răspunde: „Vezi că ai drepturi, dar ai și obligații.”
În cele două ore de stat la soare, gândindu-mă la incident, am ajuns la concluzia să nu-l mediatizez, părându-mi minor. Dar, la ora 13, în timp ce mâncam niște varză fiartă, se deschide vizeta (o gaură în ușă, la nivelul pieptului, pe unde se aduce masa) și cineva îmi spune: „Să ai poftă.” „Mulțumesc frumos”, răspund, în timp ce mă îndrept spre ușă. Acolo, mascatul de dimineață îmi mai urează o dată poftă bună, după care mă întreabă dacă vreau să ne cunoaștem. Nu știu ce să zic și ridic din umeri. „Uite, dacă întrebi despre mine, vei afla că eu pot să fiu pâinea lui Dumnezeu, dar și foarte rău. De tine depinde.” „Și e ok?”, zic eu. „Bine, te las să mănânci, încă o dată poftă bună.” „Mulțumesc”, îi răspund și mă întorc la masă.
De ce v-am povestit acest incident care poate părea minor? Pentru că el ascunde o realitate dureroasă din penitenciare: abuzul forțelor de ordine. Ce povești terifiante am aflat încă de la arestul Secției 19 Poliție, apoi la Rahova și acum la Giurgiu, e greu de descris! În toate se vorbește însă despre deținuți morți în urma intervențiilor mascaților, care depășesc cu mult limitele legii. E horror!
Iar penitenciarele românești sunt specialiste în a-ți face viața un coșmar. Printre marile metode, nelegale, evident – dar, ce să vezi, justiția română se pare că protejează astfel de practici – se numără: mutatul într-un alt penitenciar, pe o altă secție, într-o altă cameră sau aducerea în cameră a unor deținuți violenți sau cu probleme psihice. Sau fel de fel de înscenări și manevre, pe care deținuții le pot descrie pe larg. Vă spun precis: puțini ies fără sechele din acest malaxor.
Părerea mea este că Dumnezeu m-a trimis aici pentru a vedea și, mai ales, a auzi despre aceste abuzuri. Vă mărturisesc că am fost surprins cât de mulți pușcăriași m-au rugat să spun lumii ce se petrece în realitate în penitenciare. Cred că majoritatea celor cu care am vorbit măcar 5-10 minute. O să povestesc despre asta când ies de aici.
Concluzia pe care vreau să o spun este că peste tot, în instituțiile românești, domnește minciuna sub toate formele ei – ipocrizie, mascaradă, demagogie, formalism, cruzime. Această goană cu viteză mare spre prăpastie a societății românești nu poate fi oprită decât prin trezirea spiritului civic, a conștiințelor civice, pentru că somnul rațiunii naște monștri. Trezirea, până nu e prea târziu!
Dacă pentru Stegar, pușcăria este o experiență, o aventură, pentru marea majoritate ea poate însemna un capăt de lume, un capăt de umanitate.
Iar de ajuns în pușcărie va fi din ce în ce mai ușor. Va fi suficient să spui adevărul! De exemplu, că alegerile au fost fraudate printr-o lovitură de stat.
Și că statul român își arată adevărata față atunci când îl vezi reflectat în pușcăriile lui”, se arată în postare.
El mai spune: „Au trecut două săptămâni de când mă aflu la Giurgiu, „închisoarea închisorilor” din România. Trăiesc într-o cameră de 5 pe 1,5 metri, unde abia rămân doi metri pătrați liberi. WC-ul este lângă pat și nu funcționează. Zi și noapte, aici e ca într-o saună. De la ora 7 dimineața până la 7 seara nu există apă rece la robinet, iar dușurile comune nu pot fi folosite. Aerul zilnic înseamnă două ore într-o cușcă de metal, pe acoperișul închisorii. Iar orice ieșire din celulă se face cu mâinile încătușate la spate.
Și totuși, în mijlocul acestor încercări, găsesc și lucruri de care să mă bucur: am primit o saltea nouă, mi-au zugrăvit și deratizat camera. Am reușit să-mi cumpăr un lighean pentru a spăla hainele și miere pentru nucile trimise de acasă. Citesc acum Faptele Apostolilor și mă uimește puterea Apostolului Pavel.
Mă gândesc la părinții mei, la sănătatea lor și sper să îi pot vedea și sprijini cât de curând. Mă rog pentru voi toți și vă mulțumesc pentru solidaritate. Viața e frumoasă chiar și aici, dacă gândul nostru rămâne la Dumnezeu.
Cu drag și nădejde,
Cezar Avrămuță”.
Sursa: Ecopolitic.ro
