Deputatul USR Stelian Ion a declarat marţi că nu este de acord cu introducerea sintagmei ‘opinia şi apartenenţa politică’ în proiectul de lege potrivit căruia incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, iar juriştii partidului analizează dacă este cazul să atace proiectul la Curtea Constituţională.
‘Eu personal am fost pentru varianta iniţială a legii, pentru varianta mai largă care fusese constituţională ani de zile şi pentru respectarea deciziei-cadru în care trebuia să introducem şi discriminările generate împotriva persoanelor fizice. (…) Această sintagmă pentru prezent este periculoasă. Este o fereastră care ar putea fi folosită, chiar dacă sintagma se mai regăseşte şi în alte normative şi în Codul penal la nişte circumstanţe agravante. Deci avem sintagma asta preluată, dar incriminarea ca atare, păstrând şi acea sintagmă, mi se pare periculoasă’, a spus Stelian Ion, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că va discuta cu juriştii din USR şi aceştia vor analiza dacă este cazul ca proiectul de lege să fie atacat la Curtea Constituţională.
Stelian Ion a explicat că proiectul de lege a fost iniţiat anul trecut, în luna martie, când era ministru al Justiţiei, pentru a pune legislaţia în acord cu o decizie-cadru a JAI.
‘Acel articol din Codul penal trebuia modificat, în sensul în care nu doar discriminarea, incitarea la ură, violentă şi discriminare cu privire la unele categorii de persoane ar trebui incriminată, ci şi cu privire la persoane fizice. Pornind de aici, am transmis către Parlament acel proiect de lege. Ulterior, au fost două opinii, s-a considerat că textul trebuie să prevadă doar această modificare legislativă, să ne raportăm şi la persoane, nu doar la categorii de persoane, asta era varianta pe care am propus-o de la minister, iar o altă variantă a fost aceea de a stabili foarte clar nişte criterii în baza cărora să se raporteze textul de lege, dacă vorbim de incitare la ură, violenţă, discriminare. Acest nou articol a fost introdus în urma unei decizii a CCR care a spus că textul trebuie clar să precizeze şi nişte criterii. Între aceste criterii propuse şi adoptate la Senat, după decizia CCR s-a integrat şi acea sintagmă care face referire la opinia şi apartenenţa politică’, a menţionat Stelian Ion.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat luni un proiect de lege potrivit căruia incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Proiectul a fost trimis la reexaminare ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.
‘Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă’, se arată în proiect.
Proiectul transpune un articol din Decizia cadru 2008/913/JAI privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.