Vicepreşedintele USR Stelian Ion îi cere ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să parcurgă ‘toţi’ paşii legali pentru avizarea proiectului de desfiinţare a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).
Într-o postare pe Facebook, fostul ministru al Justiţiei i-a solicitat lui Predoiu să ţină cont de observaţiile asociaţiilor magistraţilor şi ale societăţii civile şi să aştepte avizul Comisiei de la Veneţia.
‘Graba cu care ministrul Justiţiei cere avizul CSM, fără a avea celelalte avize necesare, fără respectarea procedurii de transparenţă decizională şi într-un moment dificil pentru CSM, rămas fără conducere validată şi desfăşurându-şi activitatea sub suspiciuni de nelegalitate, nu poate aduce nimic bun. Din contră, este imaginea unei coterii. Protestul celor şapte membri CSM care semnalează lipsa avizelor legale şi termenele mult prea reduse pentru formularea unor observaţii pe marginea proiectului privind SIIJ trimis de Cătălin Predoiu întăreşte această impresie’, a susţinut Stelian Ion.
Potrivit acestuia, proiectul propus de ministrul Justiţiei ‘nu desfiinţează SIIJ, ci reconstruieşte’ o secţie specială la Parchetul General şi la Parchetele de pe lângă Curţile de apel.
‘Să nu ne lăsăm păcăliţi: proiectul propus de Cătălin Predoiu nu desfiinţează SIIJ, ci reconstruieşte o secţie specială la Parchetul general şi la Parchetele de pe lângă Curţile de apel, încălcând astfel opiniile şi recomandările MCV şi ale Comisiei de la Veneţia, pentru că nu redă DNA şi Parchetelor specializate competenţele de a ancheta magistraţi. De aceea, este nevoie de o o nouă analiză obiectivă a acestui proiect din partea Comisiei de la Veneţia, care a fost deja sesizată la solicitarea USR’, a menţionat vicepreşedintele USR.