Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion susţine că actualul deţinător al portofoliului, Cătălin Predoiu, ‘a ratat deja un jalon din PNRR’ pentru că a trimis târziu în Parlament Legea privind protecţia avertizorilor de integritate care transpune o directivă europeană în legislaţia naţională.
‘Relei-credinţe dovedite odată cu proiectul de transformare a SIIJ i se adaugă şi incompetenţa crasă. Anunţul triumfalist al Guvernului potrivit căruia ar fi fost îndeplinite toate jaloanele din PNRR este eronat. Până la 31 martie, trebuia să fie adoptată şi să intre în vigoare legea privind protecţia avertizorilor de integritate, care trebuie să transpună o directivă europeană. Pentru ca lucrul acesta să fie posibil ar fi trebuit ca proiectul de lege să fi fost depus în timp util în Parlament. Jalonul viza intrarea în vigoare a legii, nicidecum trimiterea proiectului de lege în Parlament. Aşa au fost stabilite multe alte jaloane, pentru că documentul PNRR este unul pragmatic şi are în vedere elemente concrete, reforme concrete, nu doar proiecte sau declaraţii de intenţii’, a declarat deputatul USR, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă.
Acesta a precizat că legea a fost trimisă în Parlament cu doar şase zile înainte de expirarea termenului de adoptare.
‘Legea nu este încă adoptată pentru că ministrul Cătălin Predoiu şi coaliţia PSD-PNL-UDMR nu au fost în stare sa se ţină de respectarea termenelor din PNRR şi au trimis legea în Parlament abia pe 25 martie, cu doar 6 zile înainte de expirarea termenului. Proiectul guvernului se afla la Senat, în prima cameră, nefiind emis nici măcar raportul de către Comisia juridică (B186/2022). Proiectul de lege privind protecţia avertizorilor de integritate era deja finalizat când am plecat de la Ministerul Justiţiei şi este de neînţeles de ce Cătălin Predoiu nu l-a transmis din timp Guvernului. O putea face în a doua zi de mandat. Dacă voia o altă formă a legii putea să opereze rapid modificările’, a mai spus Stelian Ion.
Fostul ministru al Justiţiei a arătat că exista şi în Parlament o iniţiativă legislativă similară depusă de USR, împreună cu liderul de grup al PNL de la Camera Deputaţilor, care ar fi putut fi adoptată.
‘Ministrul Predoiu mai avea şi o altă variantă de ieşire din impas, dar a respins-o de la bun început: parlamentarii USR, împreună cu liderul de grup al PNL de la Camera Deputaţilor, sesizând pericolul, am depus în Parlament, încă din 23 noiembrie 2021, o iniţiativă legislativă pentru transpunerea directivei europene privind protecţia avertizorilor de integritate (plx 573/2021). Putea fi adoptată până la 31.03.2022 dacă Predoiu nu s-ar fi opus. Ar fi putut interveni cu unele propuneri de amendamente, dar orgoliul său a fost mai mare chiar decât miza obţinerii banilor din PNRR’, a punctat Ion.
Potrivit deputatului USR, din cauză că legea nu a fost adoptată la timp, România riscă procedura de infringement, dar şi pierderea unor fonduri europene.
‘Din cauza lui Predoiu avem acum două mari bile negre pe justiţie: avizul Comisiei de la Veneţia care i-a transmis ferm că nu a desfiinţat SIIJ, ci a creat un alt mecanism cel puţin la fel de nociv şi o primă ratare din PNRR. Din cauza lui Predoiu, riscăm nu numai infringement, ci şi pierderea unor fonduri europene. În plus, nu doar că a ratat un jalon din PNRR, dar şi pe fond proiectul propus de ministrul Predoiu are hibe majore şi se îndepărtează de directiva europeană care trebuia transpusa, scazând protecţia avertizorilor de integritate’, a declarat Stelian Ion.