Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a lansat un memorandum de opoziție la realegerea Ursulei von der Leyen în funcția de președinte al Comisiei Europene. Inițiativa vine ca urmare a Conferinței Internaționale “Make Europe Great Again”, care a avut loc la București, în perioada 27-28 aprilie 2024, scrie realitatea.net.
Memorandumul a fost prezentat astăzi, 23 mai, la Bruxelles, de către candidații la alegerile europarlamentare din partea AUR, Cristian Terheș și Adrian Axinia.
De altfel, Cristian Terheș a vorbit despre abuzul făcut la nivelul Uniunii Europene, prin eliminarea contracandidaților Ursulei von der Leyen la funcția de președinte al Comisiei Europene.
„Au exlcus de la dezbatere absolut toți candidații conservatori, pentru a o lăsa pe Ursula von der Leyen ca singura reprezentantă a pseudo-dreptei europene, pentru a intra într-o dezbatere cu stânga. Iată unde suntem azi: cinci ani de zile, UE a fost condusă de Ursula von der Leyen și vedem unde a ajuns: mai multă birocrație, sărăcie, mai puțină libertate și prosperitate și mai puțină securitate. Ne manifestăm revolta față de excluderea candidaților cu adevărat conservatori din această dezbatere pentru președinția Comisiei Europene. Sunt cel care a expus contractele din pandemie, în cazul de față semnate cu firmele Pfizer și Moderna. Nici până azi nu știm exact conținutul integral al acestora”, a declarat Cristian Terheș, în cadrul unei conferințe de presă.
Astăzi a avut loc și un protest împotriva Ursulei von der Leyen, organizat de societatea civilă din Belgia. AUR a luat parte la acest protest.
„Vrem ca toată lumea să înțeleagă că proiectul european se află în suferință din cauza deficitului de democrație. În acest moment, Europa se află sub un regim autocratic. Poziția AUR este foarte clară: nu o mai dorim pe Ursula von der Leyen în fruntea Comisiei Europene. Dacă ar fi să recapitulez ce a făcut această doamnă în ultimii cinci ani, aș începe cu progresismul care a devenit o ideologie dominantă și a fost încurajată până a sufocat valorile tradiționale ale unei Europe creștine și democratice. Gestionarea pandemiei a fost catastrofală. Efectiv, ne-am luat țeapă de zeci de miliarde de euro. Această doamnă a negociat în numele nostru și ar trebui să răspundă penal. Ajung la Green Deal, care a făcut o Europă fragilă și necompetitivă comparativ cu SUA și China. Ursula von der Leyen a permis ca UE să fie acaparată și condusă de niște birocrați fără chip și nume, care de multe ori au mai multă putere decât eurodeputații aleși în mod democratic. UE este mai fragilă ca oricând în fața unui război, nu avem nicio reacție de politică externă. Scandalurile de corupție de la vârful UE ne-au arătat cât de ușor pot fi corupți cu sacoșe funcționarii UE de către țări din Orientul Mijlociu”, a declarat Adrian Axinia.
Memorandumul a fost prezentat tuturor partidelor conservatoare și suveraniste din UE și subliniază o nemulțumire puternică față de actuala instituție politică europeană, care “a devenit globalistă și federalistă, încălcând în mod repetat principiile consacrate în tratatele sale, subminând suveranitatea statelor membre și promovând inechitatea și standardul dublu”.
Memorandumul mai precizează: “Indiferent de orice preferință și/sau diferențe politice, ne exprimăm angajamentul de a ne opune ferm, prin toate mjloacele democratice, realegerii Ursulei von der Leyen în funcția de Președinte al Comisiei Europene. Vom sprijini un candidat la Președinția Comisiei Europene care respectă și apără adevăratele valori fundamentale ale civilizației noastre.”
Ocupând locul al doilea în România înainte de alegerile europene din 2024, AUR este cel mai mare partid de opoziție din România și prima opțiune politică a diasporei românești.
Articolul Stop realegerii Ursulei von der Leyen! AUR vine cu un memorandum la nivelul UE apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro