AcasăStiri generaleŞtrandul şi Baia Giuleşti, transmise în administrarea Sectorului 6

Ştrandul şi Baia Giuleşti, transmise în administrarea Sectorului 6

Consiliul General al Capitalei a aprobat, marţi, transmiterea Ştrandului şi a Băii Giuleşti din administrarea ALPAB în cea a Consiliului Local al Sectorului 6, în vederea continuării şi dezvoltării proiectelor aflate în derulare.

Potrivit referatului de aprobare, imobilul este compus din teren în suprafaţă de 3.821 mp şi construcţii – baie publică, ştrand, duşuri şi grupuri sanitare.

În martie 2019, au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru reparaţii capitale, iar în decembrie 2019 a fost încheiat un contract de proiectare şi execuţie cu Compania Municipală Consolidări, având termen de finalizare septembrie 2022.

Până în prezent, au fost realizate doar proiectul tehnic şi detaliile de execuţie.

Anul trecut, în luna decembrie, Consiliul Local Sector 6 a aprobat o hotărâre prin care solicită Consiliului General al Municipiului Bucureşti transmiterea în administrare a imobilului din Calea Giuleşti nr. 240, în vederea amenajării unui centru pentru furnizarea de servicii sociale necesare copiilor aflaţi în risc de abandon.

De asemenea, CGMB a aprobat şi o a doua hotărâre, prin care Consiliul Local al Sectorului 6 a fost împuternicit să încheie un protocol de asociere cu comuna Chiajna, în vederea realizării şi finanţării în comun a unor obiective de interes public local.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks