Purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuţ Stroe, a declarat că marţi a avut loc prima întâlnire între comisiile de negociere ale PNL şi ALDE în vederea fuziunii celor două partide.
‘Astăzi a avut loc prima întâlnire între cele două comisii de negociere. Aş putea aprecia că a fost un start foarte bun al acestor discuţii, a avansat considerabil această idee a fuziunii celor două partide şi după prima întâlnire, despre care aş putea să spun că a fost una consistentă, vă pot înştiinţa că s-au armonizat viziunile celor două partide, s-au stabilit câteva obiective comune şi s-a definitivat un parcurs procedural pe care ambele structuri de conducere ale celor două partide urmează a-l valida în cadrul conducerilor lor, pentru a avea acest congres de fuzionare a celor două partide cât mai curând posibil. Noi, PNL, suntem încrezători după această întâlnire că, probabil săptămâna viitoare, putem avansa chiar data congresului pentru unificare’, a spus Ionuţ Stroe într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PNL.
El a vorbit şi despre discuţiile PNL cu PMP, arătând că, din punctul de vedere al liberalilor, acestea sunt deschise în continuare.
‘În continuare, discuţiile cu PMP sunt deschise din punctul nostru de vedere. Într-adevăr, au o perioadă de discuţii interne, nu am să comentez situaţia din PMP, în schimb pot să reafirm totala disponibilitate din partea noastră în a continua aceste discuţii, pentru a definitiva ceea ce numim noi unificarea tuturor curentelor de dreapta din politica românească în acest an’, a spus Stroe.