Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat că liberalii ‘s-au obişnuit’ cu solicitarea social-democratului Mihai Tudose de a fi remaniat ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi a reamintit că evaluarea fiecărui membru al Guvernului este făcută de premier.
‘Modul în care pot fi remaniaţi miniştrii îl cunoaşte şi domnul Tudose, îl cunosc toate partidele care fac parte din această coaliţie de guvernare. Ne-am obişnuit cu solicitarea domnului Tudose, nu e prima dată când o face. Repetăm, ca de fiecare dată, faptul că evaluarea activităţii miniştrilor o face prim-ministrul, este un proces continuu, activitatea domnului Virgil Popescu este cu siguranţă evaluată. Este un domeniu care beneficiază de toată atenţia Guvernului, dar haideţi să aşteptăm poziţia şi punctul de vedere ale premierului în ceea ce priveşte evaluarea tuturor miniştrilor care fac parte din echipa guvernamentală’, a spus, marţi, într-o conferinţă, Ionuţ Stroe.
El a precizat că dacă va exista o propunere de remaniere, aceasta va fi analizată în coaliţie.
‘Este atributul dânsului şi dacă va exista această posibilitate de remaniere, pentru că până la urmă, (….) dacă va fi cazul, va fi prezentată în coaliţie, pentru că e nevoie de un acord al tuturor partidelor, şi bineînţeles public’, a adăugat Stroe.
Liberalul Ionuţ Stroe a subliniat că ‘nu există probleme în coaliţia de guvernare’.
Marţi, vicepreşedintele PSD Mihai Tudose a declarat că ministrul Energiei, Virgil Popescu, trebuia demis.
‘Eu îmi menţin opinia că mare parte din haosul de astăzi i se datorează. El a avut o strategie, eu nu contest că fiecare om poate să aibă o idee, am înţeles. Domnia sa a aplicat ideea lui, a convins de ce e responsabil de ideea lui, rezultatele nu sunt cele scontate’, a răspuns Tudose, într-o conferinţă de presă, la întrebarea dacă Virgil Popescu va putea să gestioneze situaţia complicată care se anunţă pentru iarna viitoare.
Tudose a adăugat că remanierea ministrului liberal Virgil Popescu ‘este problema domnului prim-ministru’.