AcasăPoliticaStroe: România e ascultată în UE – 30 de milioane de euro...

Stroe: România e ascultată în UE – 30 de milioane de euro pentru fermieri; până pe 5 iunie importul de cereale din Ucraina va fi oprit

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă că România este ascultată în Uniunea Europeană, după ce Comisia Europeană a propus un nou sprijin de 300 de milioane de euro pentru fermierii români, urmând ca până pe 5 iunie importul de cereale din Ucraina către ţara noastră să fie oprit, scrie Agerpres.

„România e ascultată în UE, dacă ştim să ne urmărim interesele. Vocea fermierilor români a fost auzită la nivel european. Prima veste bună este că va sosi foarte curând un ajutor în bani de la UE, după ce Comisia Europeană a propus un nou sprijin de aproximativ 30 de milioane de euro pentru ţara noastră. El se adaugă celor 20 de milioane de euro, jumătate din fonduri europene şi jumătate aprobat deja de Guvernul Ciucă. La fel de important, se pune temporar o barieră cerealelor din Ucraina. Fermierii noştri şi piaţa au nevoie de un moment de respiro, timp în care să luăm cele mai bune decizii. Până la 5 iunie, importul de cereale din Ucraina către România va fi oprit, ca urmare a activării clauzei de salvgardare de către Comisia Europeană. Iată că se poate. Trebuie să fim inteligenţi şi să folosim toată presiunea pentru ca UE să ne dea dreptate. România trebuie să continue să-şi promoveze interesele la nivel european în aceeaşi manieră propusă de PNL, care s-a dovedit a fi cea câştigătoare pentru noi. Acţiunile şi negocierile purtate de premierul Nicolae Ionel Ciucă, cât şi de preşedintele Klaus Iohannis au dat roade”, a scris Stroe, marţi, pe Facebook.

El subliniază că abordarea deschisă către partenerii europeni este calea corectă.

România va mai primi aproape 30 de milioane de euro de la Comisia Europeană pentru spijinirea fermierilor afectaţi de importurile de cereale ieftine din Ucraina, a anunţat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Articolul Stroe: România e ascultată în UE – 30 de milioane de euro pentru fermieri; până pe 5 iunie importul de cereale din Ucraina va fi oprit apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks