Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect potrivit căruia studenţii şi personalul Serviciului Român de Informaţii şi al celorlalte autorităţi publice cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, înmatriculaţi la programe de licenţă, respectiv master sau studii postuniversitare la Academia Naţională de Informaţii ‘Mihai Viteazul’, să fie exceptaţi de la înregistrarea în Registrul matricol unic al universităţilor din România, deputaţii stabilind că aceştia vor fi înscrişi într-un registru special.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea în acest sens a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.84/2019 pentru completarea art.201 din Legea educaţiei naţionale.
‘Fac excepţie de la obligativitatea înregistrării în Registrul matricol unic al universităţilor din România (RMUR): a) studenţii Academiei Naţionale de Informaţii ‘Mihai Viteazul’ înmatriculaţi la programe de licenţă, precum şi personalul Serviciului Român de Informaţii şi al celorlalte autorităţi publice cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale înmatriculat la programe de master profesional şi studii postuniversitare; b) cetăţenii străini pregătiţi în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii ‘Mihai Viteazul’ pe bază de protocoale încheiate în acest scop între Serviciul Român de Informaţii şi organe similare de informaţii ale statelor de care aparţin aceştia, în condiţiile legii’, prevede proiectul.
Deputaţii au adoptat un amendament la ordonanţă potrivit căruia înregistrarea acestora se va face într-un Registru matricol special (RMS), care este o bază de date electronică, gestionată la nivelul Serviciului Român de Informaţii, în conformitate cu legislaţia privind protecţia informaţiilor clasificate.
Accesarea datelor din RMS se poate face, cu respectarea principiului nevoii de a cunoaşte, doar de persoane care deţin autorizaţie sau certificat de acces la informaţii clasificate cu nivel de secretizare corespunzător, au mai stabilit deputaţii.
Camera Deputaţilor este for decizional.