AcasăPoliticaSTUDIU/ Vaccin experimental în stadiu avansat dezvoltat în SUA împotriva HIV, sigur,...

STUDIU/ Vaccin experimental în stadiu avansat dezvoltat în SUA împotriva HIV, sigur, dar ineficient

Un vaccin împotriva HIV aflat în dezvoltare în Statele Unite s-a dovedit sigur, însă nu a oferit protecţie faţă de contractarea virusului imunodeficienţei umane, fiind prin urmare întrerupt, conform unui comunicat emis de Institutul Naţional de Sănătate (NIH), relatează agenţia Xinhua şi UPI, conform Agerpres.

Studiul clinic în stadiu avansat, intitulat HPX3002/HVTN 706 sau „Mosaico”, a început în 2019 şi a implicat 3.900 de voluntari – bărbaţi care întreţin relaţii sexuale cu bărbaţi şi persoane transgen cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani din Europa, America de Nord şi America de Sud.

Acest studiu a fost condus de Reţeaua de studii clinice pentru vaccinul HIV, finanţată de Institutul Naţional de Alergologie şi Boli Infecţioase din SUA, cu sediul la Centrul de Cercetări Oncologice Fred Hutchinson din Seattle.

Vaccinul experimental a fost dezvoltat de Janssen (Johnson & Johnson). Acesta s-a bazat pe imunogeni „mozaic” – componente ale vaccinului care conţin elemente ale mai multor subtipuri de HIV – cu scopul de a induce răspunsuri imunitare împotriva unei game largi de tulpini de HIV, potrivit NIH.

Rezultatul este „dezamăgitor, dar nu este sfârşitul efortului de dezvoltare a unui vaccin”, a declarat fostul director al NIH, dr. Anthony Fauci, în cadrul unui interviu acordat New York Times.

„Există şi alte abordări strategice. Modalitatea supremă de prevenire în cazul oricărei infecţii, în special infecţia virală, este un vaccin sigur şi eficient”, a spus el. „Acesta este motivul pentru care în acest domeniu vor continua cercetări foarte active în această direcţie”, a adăugat Fauci.

Un studiu separat asupra unui vaccin împotriva HIV s-a încheiat cu rezultate similare, în 2021. Cercetătorii care au efectuat acel studiu, ce a implicat femei din cinci ţări din Africa Subsahariană, au ajuns, de asemenea, la concluzia că tratamentul este sigur, însă ineficient pentru protecţia faţă de HIV.

sursa – AGERPRES

Articolul STUDIU/ Vaccin experimental în stadiu avansat dezvoltat în SUA împotriva HIV, sigur, dar ineficient apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks