Unul dintre cele mai mari sarcofage faraonice din lemn descoperite vreodată, scos ilegal din Egipt şi expus până de curând într-un muzeu american, a revenit luni la Cairo, a anunţat ministrul egiptean de Externe Sameh Shoukry, potrivit AFP, informează Agerpres.
„Există două tipuri de sarcofage: cele ale rămăşiţelor regale şi cele ale rămăşiţelor nobililor, iar acesta a aparţinut unui nobil”, a declarat Mostafa Waziri, directorul Consiliului Suprem pentru Antichităţi.
Shoukry şi Waziri au vorbit în cadrul unei conferinţe de presă televizată transmisă de la Ministerul de Externe.
Sarcofagul de 2,94 metri lungime şi 90 de centimetri lăţime, cu chipul pictat în verde, datează din perioada faraonică târzie, în urmă cu aproape 2.700 de ani, şi a fost descoperit în centrul Egiptului.
Într-un deceniu, autorităţile de la Cairo au reuşit să recupereze peste 29.000 de antichităţi furate şi apoi vândute în afara Egiptului.
Pe lângă aceste restituiri, Egiptul a anunţat, de asemenea, mai multe descoperiri majore în ultimele luni, în principal în necropola Saqqara, la sud de Cairo.
În 2021 şi 2022 în necropolă au fost descoperite 300 de sarcofage şi 150 de statui de bronz, multe dintre ele având o vechime de peste 3.000 de ani.
Egiptul se bazează pe aceste noi descoperiri pentru a-şi revigora sectorul turistic, puternic afectat de pandemia de COVID-19. Acest sector, care dispune de două milioane de angajaţi şi generează peste 10% din PIB, a fost în declin de la Primăvara Arabă în 2011.
Autorităţile egiptene promit de mai multe luni deschiderea iminentă a „Marelui Muzeu Egiptean”, în apropiere de platoul Giza, fără a oferi până în prezent o dată pentru inaugurarea acestuia.
sursa – AGERPRES
Articolul SUA au restituit Egiptului un sarcofag furat apare prima dată în Ecopolitic.