Preşedintele SUA Joe Biden a salutat luni accelerarea semnificativă a ritmului de vaccinare în Statele Unite şi le-a cerut americanilor să nu lase garda jos, relatează AFP.
”Războiul împotriva COVID-19 este departe de a fi câştigat”, a declarat preşedintele Biden, de la Casa Albă, în contextul unor semne îngrijorătoare ale unei reapariţii a pandemiei.”Purtaţi măşti! Este o datorie patriotică!”, a insistat preşedintele american.
”Acum nu este momentul pentru a sărbători. Nu renunţaţi acum!”, a continuat el, amintind că aproape 1.000 de americani au murit în fiecare zi din cauza pandemiei.
Preşedintele american a promis de asemenea că 90% dintre adulţii americani vor fi eligibili pentru vaccin împotriva COVID-19 până la 19 aprilie. ”Progresele pe care le-am făcut cu privire la vaccinare sunt o frumoasă poveste americană”, a spus de asemenea preşedintele SUA.