Comunitatea de Informaţii a Statelor Unite a admis joi că agenţiile sale componente au două teorii cu privire la originea virusului SARS-CoV-2, două agenţii considerând că acesta a apărut pe cale naturală din contactul uman cu animale infectate, iar o a treia privilegiind ipoteza unui posibil accident de laborator drept sursă a pandemiei de COVID-19, notează Reuters.
”Comunitatea de Informaţii a Statelor Unite nu ştie exact unde, când sau cum virusul (care provoacă, n.red.) COVID-19 s-a transmis iniţial, dar a coagulat două scenarii probabile”, a afirmat Biroul Directorului pentru Informaţii Naţionale.
Acesta a adăugat că majoritatea agenţiilor consideră că nu există ”suficiente informaţii pentru a aprecia că unul este mai probabil decât celălalt”.
Potrivit AFP, preşedintele Joe Biden a cerut miercuri serviciilor americane de informaţii ‘să îşi sporească eforturile’ pentru a explica originea COVID-19 şi să furnizeze un raport în termen de 90 de zile.
Mult timp respinsă de majoritatea experţilor, teoria unui accident de laborator la Wuhan, în China, a revenit în forţă în ultimele săptămâni în dezbaterile din SUA.
Joe Biden a reamintit că activitatea serviciilor americane de informaţii americane, care se concentrează pe două ipoteze – originea animală sau scurgerea dintr-un laborator -, nu a permis până în prezent să se ajungă la ‘o concluzie definitivă’.
‘Statele Unite vor continua să colaboreze cu partenerii săi din întreaga lume pentru a face presiuni asupra Chinei cu scopul ca să participe la o anchetă internaţională completă, transparentă şi bazată pe dovezi’, a adăugat preşedintele SUA, deplângând atitudinea Beijingului în această problemă.