Districtul şcolar din Los Angeles, al doilea cel mai important din Statele Unite, a decis joi să impună tuturor elevilor cu vârsta de 12 ani şi peste vaccinarea împotriva COVID-19 dacă doresc să frecventeze o instituţie publică, relatează AFP.
Acest vot al responsabililor districtului vizează aproximativ 600.000 de tineri, o premieră la o asemenea scară în ţară.
Decizia survine în timp ce preşedintele Joe Biden a anunţat că vaccinarea va fi obligatorie pentru aproximativ două treimi dintre angajaţii americani, în special cei federali şi ai companiilor cu peste 100 de persoane.
Decizia districtului şcolar din Los Angeles de a impune purtarea măştii atât în interior cât şi în exterior ar putea servi drept exemplu pentru mulţi alţii. Profesorii şi angajaţii din acest district urmează să fie vaccinaţi împotriva COVID -19.
Moţiunea, adoptată în unanimitate cu şase voturi, prevede ca toţi copiii prezenţi fizic în clasă trebuie să fi primit o primă doză de vaccin până la 21 noiembrie, iar a doua până cel târziu pe 19 decembrie.