AcasăStiri generaleSuceava: 475 de persoane imunizate împotriva COVID-19 în prima zi de vaccinare;...

Suceava: 475 de persoane imunizate împotriva COVID-19 în prima zi de vaccinare; o singură reacţie adversă minoră

Un număr de 475 de angajaţi din sistemul sanitar din judeţ au fost vaccinaţi în prima zi de imunizare anti-COVID din acest an, fiind înregistrată o singură reacţie adversă minoră, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Gabriela Băncilă. Potrivit acesteia, pe 4 ianuarie, în cadrul fazei I de vaccinare anti-COVID, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) au fost vaccinate 195 de cadre medicale, alte 15 la Spitalul Municipal Rădăuţi, câte 70 la spitalele municipale din Fălticeni şi Vatra Dornei, 25 la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, 55 la Spitalul Municipal Câmpulung şi 45 la Spitalul Orăşenesc Siret, unde s-a raportat şi o reacţie adversă minoră la una din persoanele vaccinate. La Spitalul Municipal Rădăuţi, unitate medicală în care funcţionează din primăvara anului trecut un pavilion pentru bolnavii diagnosticaţi cu COVID-19, s-au vaccinat până în prezent cele mai puţine cadre medicale, iar managerul unităţii spitaliceşti, Traian Andronachi, s-a vaccinat luni pentru a transmite un mesaj de încredere colegilor săi. Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava a subliniat că vaccinarea anti-COVID este gratuită, voluntară şi necondiţionată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks