Pompierii au desfăşurat o nouă misiune de salvare a 18 persoane (dintre care trei minori) ale căror autovehicule (trei microbuze şi un TIR) au rămas înzăpezite între localităţile Dorneşti şi Ratoş, a informat ISU Suceava.
Sursa citată a precizat că persoanele respective sunt transportate la sediul Primăriei Dorneşti.
Totodată, au fost salvate alte trei persoane care erau blocate în zăpadă, cu un autoturism şi un TIR, pe raza localităţii Trei Movile.
Potrivit ISU Suceava, pe fondul manifestării fenomenelor meteo periculoase, pompierii militari au intervenit şi pentru îndepărtarea unor arbori căzuţi sub greutatea zăpezii abundente, în municipiul Suceava, pe străzile Luceafarului, Universităţii şi Aurora.
De asemenea, două persoane dializate din oraşul Siret au fost preluate de pompierii militari cu autoşenilata, fiind transportate la Spitalul Municipal Rădăuţi, pe ruta Ratoş – Dorneşti, ce este închisă circulaţiei. AGERPRES / (AS – autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă)