În taberele mobile amplasate pentru refugiaţii din Ucraina în Siret şi Rădăuţi, precum şi în sălile de sport şi de clasă amenajate cu aceeaşi destinaţie în Rădăuţi, Milişăuţi şi Siret sunt în prezent aproximativ o mie de persoane, alte 2.473 au plecat spre alte locuri de cazare temporară sau continuă tranzitul spre alte destinaţii, rămânând disponibile 441 de locuri, a informat, miercuri, Prefectura Suceava.
Totodată, sursa citată a menţionat că Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, unităţi administrativ teritoriale, operatori economici şi persoane fizice mai dispun 3.583 de locuri de cazare, din care în prezent sunt ocupate 623.
Cele 16 autospeciale de transport (microbuze) ale unităţilor IGSU existente în zona Siret au executat, în ultimele 24 de ore, circa 180 de misiuni, fiind transportate circa 2.150 de persoane.
Echipajele SMURD din zona PTF Siret au acordat, în ultimele 24 de ore, asistenţă medicală pentru opt persoane refugiate.
În cursul zilei 1 martie, 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, respectiv din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureş au acţionat pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în zona PTF Siret, în punctul de primire a refugiaţilor, precum şi în zona taberei mobile operaţionalizată pe stadionul din oraşul Siret.
Totodată, efectivele de jandarmi au participat la activităţi de însoţire a transporturilor de ajutoare umanitare colectate, încărcarea şi descărcarea bunurilor, îndrumarea şi direcţionarea persoanelor care au trecut graniţa, precum şi activităţi de dinamică operativă, de transport al cetăţenilor către destinaţiilor dorite sau către tabăra mobilă constituită.