Centrul de Urgenţe Sociale (CUS) al Asociaţiei Institutul Bucovina va deschide, în perioada următoare, cluburi de socializare pentru refugiaţii ucraineni care se află pe teritoriul judeţului, obiectivul fiind cunoaşterea şi crearea unor legături de sprijin, prin ateliere de tricotat, gastronomie, terapie prin pictură şi muzică, a anunţat, joi, reprezentantul asociaţiei, Valentina Alina Adomnicăi.
Totodată, în parteneriat cu Fundaţia Heks Eper, Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS) şi World Vision, Asociaţia Institutul Bucovina, prin CUS, continuă să organizeze activităţi şi sesiuni de pregătire pentru refugiaţii ucraineni.
Potrivit sursei citate, adulţii beneficiază gratuit de cursuri de limba română şi limba engleză, sesiuni ce îi ajută să depăşească barierele lingvistice, pentru a comunica mai uşor în viaţa de zi cu zi şi a-şi găsi un loc de muncă.
Aproximativ 40 de adulţi (între 15-20 la fiecare sesiune) participă de două ori pe săptămână la aceste cursuri, iar în fiecare miercuri mamele refugiate se reunesc la sediul centrului, pentru a discuta în cadrul grupurilor-suport despre dificultăţile pe care le întâmpină şi modurile în care acestea pot fi depăşite.
Pe de altă parte, educaţia copiilor ucraineni are în centru servicii de tip after-school, oferite la sediul Clever Children Suceava, acolo unde copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani îşi dezvoltă abilităţile artistice alături de maestrul Mihai Pânzaru-PIM, voluntarii Asociaţiei Institutul Bucovina şi specialiştii centrului.
De două ori pe săptămână, CUS găzduieşte până la 30 de copii de fiecare dată, înscrişi la ateliere de pictură, lucru manual, desen şi muzică, dar şi ore de limba română şi limba engleză.
Noutatea serviciilor oferite de asociaţie prin CUS Suceava constă şi în organizarea unor activităţi pentru cei mai tineri beneficiari, cu vârste între 3 şi 6 ani, care participă la activităţi tip grădiniţă specifice vârstei lor, pentru a-şi dezvolta abilităţile motorii fine, vorbirea şi vocabularul, abilităţile practice şi matematice, precum cunoaşterea numerelor şi a ecuaţiilor prin joacă, jocuri sportive şi cunoaşterea mediului şi cursuri de limba engleză, alături de educatoare şi profesori ucraineni.
Potrivit sursei citate, săptămânal, prin intermediul CUS, Asociaţia Institutul Bucovina asigură şi livrarea a peste 150 de mese calde pentru copii, iniţiativă ce are nevoie de sprijinul permanent al donatorilor, pentru continuitate.
Aria de desfăşurare a acestor servicii-suport se extinde şi în oraşul Fălticeni, la Şcoala Gimnazială ‘Mihail Sadoveanu’, locaţie în care activităţile se bucură de sprijinul FONSS şi World Vision.
Dintre cele 3.350 de servicii furnizate până în prezent de Asociaţia Institutul Bucovina, peste 350 au fost oferite copiilor prin activităţile de tip grădiniţă, mai mult de 2.400 celor înscrişi în programul de tip after-school şi aproape 750 mamelor refugiate, prin ore de limba română şi limba engleză. AGERPRES / (AS – autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă)