Un sucevean a fost arestat preventiv, joi, fiind cercetat pentru tentativă de omor după ce ar fi pătruns în casa unui vecin şi l-ar fi înjunghiat în zone vitale ale corpului.
Într-un comunicat transmis AGERPRES de Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava se arată că judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui sucevean cercetat penal pentru tentativă la omor, violare de domiciliu şi ameninţare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii de parchet sucevene, infracţiunile au fost comise în data de 8 noiembrie, din cercetări reieşind că bărbatul a pătruns noaptea în locuinţa unei femei şi l-a înjunghiat de mai multe ori pe concubinul ei, punând viaţa bărbatului în primejdie.
Ulterior, agresorul a proferat ameninţări cu moartea la adresa a două femeii care se aflau în casă.
Bărbatul a fost reţinut pe 16 noiembrie, iar în prezent se află în arestul IPJ Suceava.